Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cum se acordă pensia pentru limită de vârstă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cum se acordă pensia pentru limită de vârstă. Ce acte doveditoare trebuie să conţină dosarul de pensie

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare, prevăzute de lege. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonărilor prevăzute de lege. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, conform eşalonărilor prevăzute de legislația în vigoare. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar acest stagiu se îndeplinește prin creşterea eșalonată a stagiului complet de cotizare. Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:     a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă:

  Tabelul nr. 1 b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale: Fac excepţie de la aceste prevederi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în: a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran, cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile artistice desfăşurate în profesiile de: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreţ de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă şi de operetă, instrumentist la instrumente de suflat, cascador. Pentru aceste persoane reducerea vârstei standard de pensionare este de: a) 20 de ani, pentru cele prevăzute la lit. a), dar fără ca vârsta redusă să fie mai mică de 45 de ani; b) 15 ani, pentru cele prevăzute la lit. b), dar fără ca vârsta redusă să fie mai mică de 50 de ani, cu excepţia balerinilor şi acrobaţilor pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare pentru toate persoanele de mai sus este de 30 de ani. De asemenea, fac excepţie şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau de cel puţin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii, în activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii. Aceste persoane beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă. Stagiul complet de cotizare pentru aceste persoane este de 22 ani şi 6 luni, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, respectiv de 25 de ani şi 6 luni în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona a II-a de expunere la radiaţii. c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944 şi/sau de prizonierat, în situaţia persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute mai sus, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani. tabele

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează: a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare; b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare; c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat,  stagiul complet de cotizare.

Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare. Actele pe care trebuie să le conţină dosarul de pensie pentru limită de vârstă sunt: cerere pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă/pensiei anticipate/anticipate parțiale; carnetul de muncă (original şi copie); carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie) – dacă este cazul; carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie) – dacă este cazul; alte acte prevăzute de lege, privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată  – dacă este cazul; actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie); livretul militar (original şi copie) – dacă este cazul; diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi – dacă este cazul; dovada echivalării, de către statul român, a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate – dacă este cazul; adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original) – dacă este cazul; adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (original) – dacă este cazul; procură specială, pentru mandatar (original şi copie) – dacă este cazul; acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare – dacă este cazul; adeverinţă care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original) – dacă este cazul; alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie – dacă este cazul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România Ziua Învățătorului se sărbătorește în data de 5 iunie, în România, dată ce coincide cu data de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc. Gheorghe Lazăr a înființat în 1818, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE frumoase de Ziua Învățătorului: Urări și felicitări pentru cadrele didactice, pe care să le trimiți pe 5 iunie

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE frumoase de Ziua Învățătorului 2024: Urări și felicitări pentru cadrele didactice, pe care să le trimiți pe 5 iunie Ziua Învățătorului, sărbătorită anual pe data de 5 iunie, pentru a onora și recunoaște eforturile și dedicarea cadrelor didactice, este un moment special pentru a le mulțumi celor care modelează viitorul prin educație. Iată câteva […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 iunie: Ziua internațională a bicicletei. Cum a fost adoptată rezoluția de către ONU

Ziarul Unirea

Publicat

în

3 iunie: Ziua internațională a bicicletei. Cum a fost adoptată rezoluția de către ONU În fiecare an, la data de 3 iunie, este celebrată Ziua mondială a bicicletei, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea