Rămâi conectat

Curier Județean

Cum au fost prinși trei traficanți de droguri cu ajutorul unui ofițer sub acoperire al polițiștilor?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cum au fost prinși trei traficanți de droguri cu ajutorul unui ofițer sub acoperire al polițiștilor?

Trei traficanți de droguri au fost condamnați de Tribunalul Alba la închisoare. Unul dintre aceștia a primit pedeapsă cu suspendare, iar ceilalți doi vor merge, dacă hotărârea rămâne definitivă, în penitenciar. Toți trei au fost prinși în flagrant, în 11 ianuarie 2024, după ce au vândut canitatea de 160 de grame de de 4-CMC – Clephedrone (drog de mare risc denumit Cristal) în apropierea unui centru commercial din Alba Iulia.

Cumpărătorul a fost un ofițer sub acoperire al polițiștilor. Unul dintre cei trei a procurat drogul, al doilea l-a deținut în locuința proprie, iar al treilea a vândut efectiv substanța interzisă în schimbul a 12.000 de lei. Primul vânzător l-a dat cu 50 de lei gramul, iar al doilea l-a vândut mai departe, investigatorului poliției, cu 90 de lei gramul. La operațiunea de vânzare au participat toți trei.

Apulum Agraria 2025

”La semnalul investigatorului sub acoperire, au intervenit lucrătorii din cadrul B.O.S. Inculpatul a opus rezistenţă la efectuarea manevrelor de încătuşare. Cu ocazia descinderii s-a constatat că la volanul autoturismului marca BMW se afla inculpatul (…) iar pe scaunul din dreapta faţă a fost identificat inculpatul (…) care avea asupra sa suma de 7.500 lei.

Citește și: VIDEO PERCHEZIȚII în Ocna Mureș la persoane bănuite de trafic de DROGURI: 8 minori duși la audieri și 3 persoane reținute

În interiorul celuilalt autoturism, pe locul din dreapta faţă, unde se găsea investigatorul sub acoperire a fost descoperită cantitatea de 160,23 de grame de substanţă solidă cu textura cristalină şi culoare alb-transparent iar pe podeaua locului din spate, în locul din care a fost scos inculpatul (…) a fost găsită suma de 12.000 lei”, se precizează în rechizitoriul DIICOT. În final, toți trei au recunoscut fapta.

Astfel, Andras T., din Satu Mare, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani. Anton G., din județul Mureș, recidivist, a primit pedeapsa de 3 ani în regim de detenție, iar Geza K. a fost condmanat la 3 ani și 5 luni cu executare.

Hotărârea Tribunalului Alba, din 23 mai 2024, poate fi contestată la Curtea de Apel.

foto cu titlu reprezentativ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Apa potabilă, RAȚIONALIZATĂ în mai multe localități din județul Alba: Care este programul de furnizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Apa potabilă, RAȚIONALIZATĂ în mai multe localități din județul Alba SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat, sâmbătă, 6 septembrie 2025 consumatorii că, din cauza unui consum ridicat care nu permite refacerea rezervei de apă din rezervorul de înmagazinare, furnizarea apei potabile în localitățile Berghin, Ghirbom, Straja, Henig și Ohaba se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT RUTIER pe DN 74: Coliziune între un autoturism și 2 motociclete în comuna Ciuruleasa. 3 persoane rănite

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT RUTIER pe DN 74: Coliziune între un autoturism și 2 motociclete. 3 persoane rănite Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, pe DN 74, pe raza comunei Ciuruleasa. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Un motociclist rănit după ce a fost acroșat de o mașină, pe Calea Moților „Polițiștii din Abrud au fost sesizați cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Pachete cu rechizite școlare pentru 4 surori din Alba: Acțiune a asociației militarilor veterani

Lucian Daramus

Publicat

în

Pachete cu rechizite școlare pentru 4 surori din Alba: Acțiune a asociației militarilor veterani În pragul noului an școlar 2025-2026, sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a desfășurat o acțiune umanitară cu un puternic impact social. La inițiativa și cu sprijinul colegului lor Ioan Mihu, membrii asociației au distribuit pachete cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea