Actualitate

Cum a reușit Italia să scadă infectările la 230 pe zi: Nu a ieșit nimeni în stradă că nu vrea să poarte mască sau să se spele pe mâini

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii ar putea primi interdicție de a intra în Italia, după ce situația din țara noastră s-a agravat în ultima vreme. Spre comparație, Italia a raportat ieri 230 de cazuri noi, în timp ce România a confirmat 799 de noi cazuri de coronavirus, potrivit informațiilor furnizate de Digi24.ro. 

Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia.

La Republica scrie că există posibilitatea ca aceste țări să fie introduse pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Peninsulă.

Cristian Sărdaru, asistent medical în Lombardia, a vorbit la Digi24 cum a reușit Italia să scadă numărul infectărilor la 230 de zi.

Măsura care a contat cel mai mult și a fost respectată de toată lumea, cu foarte mici excepții, a fost distanțarea socială, a declarat Sărdaru.

În România e o problemă legată de bâlbele autorităților, s-a greșit foarte mult de la comunicare la tragere de timp, a spus asistentul medical.

“Eu sunt unul dintre pacienți, autoritățile au luat cele mai bune măsuri, chiar dacă au avut cea mai gravă problemă. În martie – aprilie, toate terapiile intensive erau pline. Din punct de vedere al autorităților au gestionat bine problema. Nu s-a pus problema, deși au fost câteva voci, dar nu atât de persistente cum sunt în România, nu a ieșit nimeni în stradă că nu vrea să poarte mască sau să se spele pe mâini sau că nu vrea să asculte deciziile autorităților.

Sursa: alertadestiri.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]

Citește mai mult

Actualitate

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben

Ioana Oprean

Publicat

în

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]

Citește mai mult

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]

Citește mai mult