Ştirea zilei

Cum a ajuns o femeie din Alba să fie șantajată cu imagini compromițătoare de un tânăr de 20 de ani: ”Și-a făcut două fotografii doar în bikini şi în pantofi și i le-a trimis acestuia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a ajuns o femeie din Alba să fie șantajată cu imagini compromițătoare de un tânăr de 20 de ani: ”Și-a făcut două fotografii doar în bikini şi în pantofi și i le-a trimis acestuia”

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost condmanat penal pentru șantaj, victima acestuia fiind o femeie din Alba. Tânărul, care la momentul faptei avea 20 de ani, a reușit să o convingă pe femeie să îi trimită fotografii indecente, după care a șantajat-o. Evenimentele s-au derulat în luna septembrie 2022. Victima l-a cunoscut pe bărbat pe o rețea de socializare, între cei doi având loc o serie de discuții.

„La circa 2-3 zile inculpatul B. C. A. a început să îi facă diferite complimente persoanei vătămate, spunându-i că arată foarte bine, că este frumoasă şi că îi place de ea. De asemenea, printre aceste discuţii inculpatul a rugat-o să îi trimită o fotografie cu ea, sens în care aceasta i-a trimis o fotografie decentă, atât doar că avea hainele puţin mai mulate pe corp.

Citește și: Judecător: „Unica intenție care l-a animat pe Ovidiu Jidveian a fost aceea de a obţine bani de la cumpărători pentru satisfacerea propriilor nevoi”. Înșelăciunea „Parc Residence” Alba Iulia, prejudiciu de 12 milioane de euro

După trimiterea acestei fotografii, inculpatul i-a trimis şi el nişte poze în care apărea mai puţin îmbrăcat şi a rugat-o pe aceasta ca la rândul ei să îi trimită şi ea nişte fotografii în care să apară mai provocatoare şi mai sexi. Fără să bănuiască la ce se poate ajunge, respectiv ce urmări negative vor putea avea trimiterea acestor fotografii, persoana vătămată şi-a făcut două fotografii doar în bikini şi în pantofi, pe care ulterior i le-a trimis acestuia”, se precizează în ancheta procurorilor.

Ulterior, tânărul a insistat să îi trimită şi alte fotografii mai provocatoare, dar femeia l-a refuzat și l-a blocat pe reţeaua de socializare. În loc să se conformeze celor solicitate de către persoana vătămată, numitul B. C. A. a început să îi trimită mai multe mesaje pe WhatsApp prin care a ameninţat-o că în cazul în care nu îi mai trimite fotografii provocatoare va posta cele două fotografii ce le deţine cu aceasta în ipostaze compromițătoare, iar în privat o să le trimită copiilor acesteia precum şi bărbatului cu care convieţuieşte.

Speriată că inculpatul va pune în practică ameninţările făcute, respectiv va face publice cele două fotografii pe care i le trimisese, persoana vătămată pretextând diferite motive i-a tot spus că nu are timp să îşi facă poze, că este plecată de acasă, că se află în trafic la volanul maşinii, însă la data de 23.09.2022 când acesta i-a spus că dacă în acel moment nu se dezbracă în faţa camerei de pe telefonul mobil va face publice fotografiile în câteva minute”, se mai precizează în dosar.

Speriată, femeia a mers în baie unde a pornit camera telefonului şi s-a dezbrăcat până la brâu. Deși a promis că după acest episod va înceta orice solicitare, bărbatul a continuat să îi ceară noi imagini. În 25 septembrie 2022, femeia a mers și a depus plângere la poliție.

Chemat la audieri, tânărul a recunoscut fapta. Judecătoria Câmpeni a pronunțat prima hotărâre în 6 decembrie 2024.

Tânărul de 22 de ani a fost condmanat la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”

Ioana Oprean

Publicat

în

Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]

Citește mai mult