Cugirul – tot mai aproape de o colaborare cu chinezii
Primăria oraşului Cugir a găzduit cu puţin timp în urmă o reuniune a subfilialei din Cugir a Asociaţiei de Prietenie, România – China. Scopul întâlnirii l-a constituit o evaluare a oraşului de la poalele Drăganei, în perspectiva înfrăţirii acestuia cu o localitate din Republica Populară Chineză. Plecând de la faptul că judeţul Alba este deja înfrăţit cu provincia chineză Gansu, iar Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia cu Universitatea de Vest din provincia respectivă, subfiliala cugireană şi-a propus să demareze procedurile în vederea unei colaborări cu un oraş chinezesc. În acest sens în urmă cu câteva luni, subfiliala prin preşedintele Ionel Stanciu a înaintat o adresă Consiliului local Cugir cu dorinţa ca acesta să ia act de intenţia privind colaborarea localităţii cu chinezii, scrisoare ce a primit aviz favorabil de la aleşii locali.
În urma discuţiilor purtate în prezenţa viceprimarului Rodica Florea s-a făcut propunerea ca subfiliala să găsească o localitate în provincia Gansu cu un profil asemănător cu cel al Cugirului, după care să se iniţieze o scrisoare de intenţie semnată de primarul oraşului care să fie transmisă conducerii primăriei din provincia chinezească. S-a conturat ideea că oraşul Cugir are un avantaj în acest demers şi anume acela al existenţei unei tradiţii de colaborare în domeniul tehnicii militare, multe utilaje din China fiind şi astăzi prezente în halele de producţie de armament la UM Cugir. A fost adus în discuţie şi faptul că anul trecut, la Cugir a fost prezentă o expoziţie din China care s-a dovedit extrem de interesantă ţinând seama de numărul mare de vizitatori atât din Cugir dar şi din localităţile limitrofe.
Demersul cugirenilor privind intenţiile de colaborare cu chinezii au fost susţinute de Nicolae Bucur, preşedintele filialei Alba a Asociaţiei Române de prietenie România – China, Alexandru Retegan, vicepreşedinte al filialei şi de Marian Florin Aitai, director executiv la Consiliul Judeţean Alba, membru al asociaţiei, toţi prezenţi la reuniunea de la Cugir. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]
FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”
Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]