Actualitate

CUGIR: Conferinţă religioasă susţinută de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei

Alexandra Mates

Publicat

în

Peste 300 de credincioşi au luat parte vineri seara la evenimentul religios organizat de Primărie şi  Consiliul Local, la  Casa de Cultură din Cugir, cu dorinţa de a-l asculta pe Înaltpresfinţitul Părinte Irineu – Arhiepiscop al Alba Iuliei, sosit pentru prima dată la Cugir pentru a susţine o conferinţă cu tema ”Cu Iisus pe calea Crucii,de la Pretoriu la Golgota”.  Mulţi dintre mireni  au venit însoţiţi de preoţii din Cugir şi Vinerea direct de la Maslul săvârşit  la Catedrala ”Adormirii Maicii Domnului” din localitate, slujba fiind desfăşurată mai devreme tocmai ca enoriaşii să poată participa la o asemenea importantă întâlnire spirituală.  Înalta faţă  bisericească  a fost întâmpinată la intrarea în sala de festivităţi a Casei de cultură,de primarul şi viceprimarul oraşului, Adrian Teban, respectiv Rodica Florea, secretarul de stat pentru Culte Adrian Lemeni, de preoţii parohi ai bisericilor din localitate precum şi de unii credincioşi bucuroşi că au prilejul să-l vadă de aproape pe Înaltpreasfinţitul  Irineu.  Evenimentul a fost deschis de părintele Alin Todorescu (de loc din Cugir) care a făcut un mic istoric  despre viaţă şi activitatea   înaltului prelat,  arătând că s-a dovedit şi se dovedeşte o personalitate marcantă a vieţii spirituale şi culturale  româneşti,  fiind autorul a 17 volume de carte. Prelegerea sa  ”Cu Iisus pe calea Crucii, de la Pretoriu la Golgota ” s-a dovedit plină de emoţie şi trăire spirituală, cu atât mai mult cu cât ÎPS Irineu a redat  momente trăite cu prilejul unor  vizite pe care le-a făcut în Ţara Sfântă.  Invitatul de seamă al cugirenilor a răspuns la finalul conferinţei religioase întrebărilor puse de mai mulţi participanţi în legătură cu tema pusă în dezbatere, dar şi cu alte probleme ce ţin de viaţa spirituală. (C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult