Politică Administrație

Cu cât va crește salariul mediu, în 2015, în județul Alba și în celelalte regiuni ale țării

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul mediu în județul Alba, în 2015, va crește cu 5,8 la sută și va ajunge la 1.464. Va fi mai mic decât cel la nivel național, care ar urma să ajungă la 1.758, cu 5,9% mai mult decât media consemnată în 2014, potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză.

harta-salarii-micLa nivel național, angajaţii din Vâlcea, Olt şi Timiş se vor bucura de cele mai semnificative majorări de salariu în 2015.

Târgul Grădinarului

În Vâlcea, lefurile ar urma să crească anul viitor, în medie, cu 7,3% la circa 1.437 de lei pe lună. În judeţul Olt, angajaţii ar urma să încaseze salarii cu 6,8 procente mai mari, respectiv de circa 1.546 de lei. Mai bine o vor duce şi salariaţii din vestul ţării, mai exact cei din Timiş, unde lefurile se vor majora cu 6,7% în anul care urmează, clasând judeţul pe poziţia a treia în topul regiunilor cu cei mai bine plătiţi angajaţi, după zona Bucureşti-Ilfov.

La polul opus al clasamentului se află salariaţii din Harghita, cei mai prost plătiţi angajaţi din ţară în 2015, care se vor bucura de majorări medii de 5,3 procente. Ei sunt urmaţi de cei din Bacău, unde lefurile vor creşte, în medie, cu 4,5% şi de cei din Gorj, unde creşterile vor fi de circa 4,2 procente, reiese din estimările Comsiei.

Din punct de vedere al șomajului, CNP estimează, în județul Alba, o reducere a acestui fenomen, de la 8,5 la 8,4. Astfel, numărul salariaților din județul Alba, în 2014 a fost de 79.300 și va ajunge la 81.300.

Cea mai bună evoluţie este aşteptată în Suceava, unde CNP estimează o reducere a acestui fenomen cu 1,3 puncte procentuale (pp), de la 7,1% în 2014, la 5,8% anul viitor.

Reduceri mai însemnate ale şomajului sunt prognozate şi pentru sudul ţării, de 0,7 pp în Teleorman, respectiv de 0,5 pp în Călăraşi, Dâmboviţa şi Giurgiu.

În centrul ţării, respectiv la Braşov şi în Harghita nu sunt aşteptate progrese în ceea ce priveşte reducerea şomajului, reiese din prognoza în profil teritorial.

La nivel naţional, şomajul este prognozat a scădea cu 0,2 pp, de la 5,3% la 5,1%.

Sursa Gandul.info

[nggallery id=2863]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei Pe rodinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale Primăria Blaj a solicitat acord de mediu pentru proiectele „Amenajare parcare publică autoturisme, str. Gării, curte interioară blocuri, municipiul Blaj, jud. Alba” și „Amenajare parcare publică autoturisme str. Gării, Zona adiacentă linie CFR, municipiul Blaj, jud. Alba”.  […]

Citește mai mult