Cu 60% mai puține infecții respiratorii acute, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, potrivit INSP
Săptămâna trecută, la nivel național, au fost raportate 31.874 de cazuri de infecție respiratorie acută, mai puțin cu 60% față de îmbolnăvirile din aceeași perioadă a anului trecut, arată Institutul Național de Sănătate Publică.
Potrivit INSP, în săptămâna 23 – 29 noiembrie (S 48/2020) – la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 31.874, cu 63,9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (88.394) şi cu 27,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (43.954) – scăderi posibil datorate şi subraportărilor din perioada sărbătorilor legale.
Săptămâna trecută, au fost raportate la nivel naţional 48 de cazuri de gripă clinică, faţă de 41 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut (S 48/2019).
Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal şi nu au fost înregistrate cazuri noi confirmate de gripă.
Până la data de 29 noiembrie au fost vaccinate antigripal 864.796 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]