CSU LPS Alba Iulia – Politehnica Iaşi 74-52
La fel ca şi ”U” Cluj, gruparea din Alba Iulia îşi păstrează invicibilitatea în Divizia A2, trecând fără prea multe emoţii, de Politehnica Iaşi, scor 74-52 (18-10, 25-10, 10-17, 21-15). Jocul a fost tranşat încă de la „pauza mare”, când gazdele aveau un avantaj de 23 de puncte. CSU LPS Alba Iulia este la a 6-a victorie consecutivă în campionat şi se situează pe prima poziţie a ierarhiei, cu 12 puncte acumulate. Pentru studentele din Cetatea Marii Uniri au înscris Volha Tămărgeanu – 21 puncte, Alexandra Uiuiu şi Luiza Voinea – câte 16, Elena Dincă – 13, Adina Pop – 3, Carmen Negru – 2, Elisabeta Crecan, Oana Precup şi Bianca Voica – câte un punct.
„Am avut o prestaţie reuşită, iar în sfertul al treilea ne-am permis să rulăm întregul lot şi am mizat pe echipierele tinere. Trebuie să continuăm să muncim pentru a ne îmbunătăţi prestaţiile şi a realiza rezultate şi mai bune”, a declarat antrenorul George Lăncrănjan. Miercuri, 9 martie, de la ora 18.00, în cadrul etapei a 8-a, CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia va juca din nou pe teren propriu, cu Sportul Omnilogic Bucureşti („lanterna roşie”, cu un singur succes din 7 partide), de care a dispus recent cu 61-52, în Capitală (alte două victorii directe în Cupa României anul trecut). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]