Actualitate

CSU Alba Iulia a pierdut şi cu ICIM Arad *Al treilea eşec la rând pentru Bilek!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia dezamăgeşte în continuare şi traversează o criză după cele trei înfrângeri consecutive, ultima în această seară la Arad, un eşec apăsător (48-74). „Săptămâna patimilor” s-a dovedit una neagră pentru echipa lui Bilek, care a pierdut jocurile considerate derby, cu CS Municipal Târgovişte, CSM Satu Mare şi ICIM. Creditată cu şanse la titlul de campioană, formaţia albaiuliană a decepţionat în aceste meciuri în care ar fi trebuit să-şi arate forţa, iar antrenorul ceh îşi simte periclitată poziţia, după cea mai severă corecţie primită de când se află pe banca tehnică…

*Înfrângere usturătoare…

La Arad a fost un meci  umilitor pentru vizitatoare, spulberate de un adversar net superior, ICIM – CSU Alba Iulia scor 74-48 (22-14, 15-13, 17-7, 19-14), punctele fiind marcate de Eniko Laza – 12, Amanda Thompson – 9, Becca Tobin – 9, Jovana Vukoje – 9, Tereza Brantlova – 5,  Ildiko Nagy – 2, Laura Papp – 2. „Nu merge nimic, este cea mai neagră săptămână din istoria recentă a clubului. Am avut şi ghinionul de a întâlni trei din  cele mai bune echipe din campionat. Evident nu mă aşteptam să suferim un asemenea eşec, prin proporţiile scorului, însă în a doua parte a întâlnirii am mizat şi pe jucătoare care evoluaseră mai puţin, întrucât titularele erau obosite fizic. Explicaţiile acestei serii nefaste sunt greu de dat, oboseală, program dificil, dar şi evidente disfuncţionalităţi în atac„, a declarat Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.

*”Nu-l înlocuim pe Bilek”, susţine Daniel Breaz

Eşecul de la Arad, unul care reflectă tensiunile existente şi ascunse din cadrul clubului, nu a căzut bine oficialilor echipei, care însă îi dau credit antrenorului Tomas Bilek. „Nu luăm în discuţie schimbarea antrenorului, dar probabil joi vom avea o discuţie cu staff-ul tehnic, pentru a regla problemele. Mi-ar fi plăcut să fi avut măcar o victorie, mă aşteptam sincer la mai mult. Să nu uităm însă cu cine am jucat, ce forţe am întâlnit„, a apreciat rectorul Daniel Breaz.

În etapa viitoare, sâmbătă, 20 octombrie, CSU va juca acasă, de la ora 18.00, cu Olimpia Braşov.

Foto Bogdan SAMOILENCO




Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult