Sport

CSȘ Blaj, campioana județeană, la turneul semifinal al juniorilor B1, la Timișoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

În acest weekend CSȘ Blaj, campioana județeană la B1 (ce a avut tur liber la etapa interjudețeană), va evolua în cadrul turneului semifinal 4 al juniorilor Under 17. Echipa pregătită de Alin Hancăș și Ioan Mara va întâlni, la Timișoara, pe Stadionul “Colterm”, pe CFR Simeria (sâmbătă, 15 iunie, ora 18.00) și FC Juventus Timișoara (duminică, 16 iunie, ora 11.00).

O să fie o experiență mai ales pentru cei tineri, din anii 2004 și 2005, în condițiile în care întâlnim reprezentantele altor județe. Încercăm să jucăm cât mai bine posibil, vedem ce vom reuși”, a spus antrenorul Alin Hancăș.

Formația din “Mica Romă” s-a impus în competiția județeană, ce a reunit 4 echipe, mai participând Metalurgistul Cugir, AFC Unirea 1924 Alba Iulia și CS Zlatna (enumerare în ordinea locurilor ocupate). În ultimii 5 ani, cu excepția sezonului 2017, când a câștigat Olimpia Aiud, CSȘ Blaj a fost mereu campioană județeană la acest nivel competițional. În 2016, sub comanda lui Alin Hancăș, blăjenii s-au aflat la un pas de calificarea în finala națională, pierdută la golaveraj, după turneul semifinal de la Carei, iar anul trecut au fost prezenți la turneul semifinal de la Sânnicolau Mare.

Lotul CSȘ Blaj: Silviu Bulucz (n. 2002), Vlad Bogin (2003) – portari; Adrian Bărbat (2002), Daniel Jica (2002), Alin Frățilă (2003), Ioan Macarie (2002), Cristian Benchea (2002), Andrei Cucerzan (2002, fiul antrenorului Olimpiu Cucerzan), George Bogdan (2002), Alexandru Stoica (2003), Olimpiu Burja (2002), David Anușcă (2003), Valentin Boldea (2004), Tomi Lăcătuș (2004), Sebastian Maghiari (2005), Daniel Șerban (2005), Hunor Udvar (2004), Alexandru Bîrlea (2004) – jucători de câmp.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult