CS Universitatea Alba Iulia joacă sâmbătă, ora 11.00, primul meci acasă, pe „Cetate” II, cu RC Bârlad, în DNS la rugby
Cel de-al doilea eșalon valoric al rugby-ului autohton, Divizia Națională de Seniori, are 9 echipe la start, printre acestea și CS Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ce pune pe harta națională municipiul
reședință de județ după foarte mulți ani de absență.
Sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 11.00, pe terenul doi al Stadionului “Cetate”, este prima partidă internă, cu RC Bârlad, ce a învins în primul meci, în Vaslui, 71-12 (31-7), pe CS Universitatea Arad.
Echipa universitară a debutat pe Stadionul “Flacăra”, împotriva vicecampioanei CS Năvodari, ce s-a impus cu 95-0 (54-0), după 15 eseuri, dintre care 10 au fost transformate.
Sezonul 2021 se va desfășura pe durata unui singur an calendaristic, la fel ca SuperLiga, după un format primăvară-toamnă după cum urmează: turul va avea loc în perioada aprilie – iunie, iar returul în perioada septembrie – noiembrie. În cazul în care situația pandemică nu va permite desfășurarea returului în condiții optime, din toamnă se va trece direct la fazele finale, primele 5 echipe din clasamentul turului intrând în play-off, iar ultimele 4 în play-out. La a 10-a ediție a DNS derulată în acest format s-au înscris nouă echipe (singura dată când acest lucru s-a mai consemnat fiind în sezonul 2018/2019), respectiv CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița, CSM Suceava, ACS RC Gura Humorului, CS U Arad, CS Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Știința Petroșani. În cele nouă ediții disputate până acum au fost opt echipe campioane, singura care a reuşit dubla fiind Știinţa Petroșani, de altfel campioana en-titre. Meciurile se vor disputa fără spectatori, conform protocolului sanitar în vigoare. Programul turului de campionat este următorul: *etapa 1, 10 aprilie; *etapa a 2-a, 17 aprilie; *etapa a 3-a, 24 aprilie; *etapa a 4-a, 8 mai, *etapa a 5-a, 15 mai; *etapa a 6-a, 22 mai; *etapa a 7-a, 29 mai; *etapa a 8-a, 5 iunie; *etapa a 9-a, 12 iunie.
*CSU Alba Iulia are patru meciuri acasă
În etapa a 3-a, CSU Alba Iulia se deplasează la Galați (sâmbătă, 24 aprilie, ora 11.00), iar în a 5-a rundă primește vizita formației RC Grivița București (sâmbătă, 8 mai, ora 11.00). Urmează deplasarea la Suceava (sâmbătă, 15 mai) și un alt joc intern, în etapa a 6-a, cu RC Gura Humorului (duminică, 23 mai, ora 11.00). În etapa a 7-a (29 mai) este programată deplasarea de la Arad, apoi o etapă de pauză, sezonul încheindu-se în 12 iunie, cu campioana Știința Petroșani, pe Stadionul “Cetate”, terenul secund.
Sursa foto: CS Năvodari
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Golgheterii divizionarelor terțe din Alba la final de 2025! Topul marcatorilor: Golda – 16 goluri, Blănaru – 9 goluri, Fetița (CSM Unirea Alba Iulia), Mâlnă și Bura (Metalurgistul Cugir) – câte 8 goluri
Golgheterii divizionarelor terțe din Alba după 17 etape! Topul marcatorilor: Golda – 16 goluri, Blănaru – 9 goluri, Fetița (toți CSM Unirea Alba Iulia), Mâlnă și Bura (Metalurgistul Cugir) – câte 8 goluri Într-un top al principalilor realizatori din județ, primele locuri sunt ocupate de Golda (CSM Unirea Alba Iulia) – 16 goluri (golgheterul Ligii […]
AJF Alba a stabilit țintarul returului în toate competițiile fotbalistice din județ | Programul vizelor anuale și perioada de transferuri în startul anului 2026
Asociația Județeană de Fotbal Alba a stabilit țintarul returului în toate competițiile fotbalistice din județ | Programul vizelor anuale și perioada de transferuri în startul anului 2026 În ultima ședință din acest an a Biroului Executiv al Asociației Județene de Fotbal Alba a fost stabilit țintarul returului în toate competițiile fotbalistice din județ, programul vizelor […]
Nicolae Stanciu, aproape de o despărțire de Genoa. Presa din Italia a făcut anunțul Nicolae Stanciu ar urma să se despartă de Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, care se pregătește să intre în perioada de transferuri cu planuri mari. Genoa traversează un început de sezon dezamăgitor, cu rezultate mult sub așteptările suporterilor, iar modificările […]