Actualitate

FOTO: CS Navobi – Vesas Feminina 2-9, înfrângere categorică în penultimul meci din play-out

Dragoş Suciu

Publicat

în

CS Navobi Alba Iulia a jucat astăzi pe Stadionul Cetate I un meci din play-out contra formaţiei din Odorheiu Secuiesc, Vesas Feminina care l-a pierdut cu scorul de 2-9 (2-4). Deşi a început bine meciul şi au condus prima repriză cu 1-0, respectiv 2-1, fetele din Alba Iulia s-au precipitat şi au primit goluri pe greşeli individuale. Pentru CS Navobi au marcat Andone şi Marian.

Cu toate că înfrângerea este categorică se vede un progres în jocul fetelor care doresc să presteze şi sezonul viitor fotbal feminin în „Oraşul Unirii”.

Am început bine jocul şi am pierdut din păcate pe gafele portarului. Probabil s-a demoralizat după prima gafă comisă şi parcă nu am mai intrat în joc. Remarc progres în joc la Cristolţean, Boşteg si Andone. Continuăm antrenamentele până la jumătatea lui iunie, şi sperăm să aducem la echipă câteva fete tinere care nu au putut veni din cauza şcolii” a declarat Silviu Miron, preşedintele clubului CS Navobi.

Pentru CS Navobi au jucat: Ciocă – Măneasă, Grancea, Boşteog, Ştefania Pop, Cristolţean, Marian, Cârpaci, Drăgoi, Andone, Barabaş apoi au mai intrat Diviziu, Drâmbărean, Hologuţ şi Stănescu.

CS Navobi va juca ultima etapă la Arad în 19 mai de la ora 11.00.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult