Actualitate

Crucea Roşie – Filiala Alba ajută sinistraţii din „iadul alb”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Donaţiile pentru sinistraţi se colectează la sediul Crucii Roşii din Alba Iulia, strada Bucureşti nr. 16

    Crucea Roşie Română Filiala Alba împreună cu Instituţia Prefectului Judeţului Alba a demarat o campanie de strângere de fonduri şi colectare de bunuri pentru persoanele afectate de ninsori şi de viscol în regiunea de sud-est a ţării.
Judeţele Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi sunt printre principalele zone greu încercate de iarnă: zeci de mii de oameni au rămas izolaţi, sute de localităţi au rămas fără energie electrică, autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene impracticabile, mii de unităţi de învăţământ închise şi oameni care se luptă să supravieţuiască fără alimente, căldură şi apă potabilă.
„Crucea Roşie Filiala Alba vine să completeze intervenţiile autorităţilor abilitate şi a filialelor de Cruce Roşie din teritoriu, sprijinind populaţia izolată.
Facem un apel la persoanele fizice şi juridice pentru a se alătura demersului nostru şi a contribui la ajutorarea sinistraţilor prin donaţii în alimente neperisabile, pături sau fonduri, la sediul Crucii Roşii din Alba Iulia, Str. Bucureşti nr. 16, în intervalul orar 8.00-16.00. Sumele pot fi depuse şi în contul deschis la BCR sucursala Alba RO72 RNCB0003037781770001. Pentru orice relaţii suplimentare cu privire la desfăşurarea campaniei ne puteţi contacta la numerele de telefon 0258 812 257; 0722 654 324 sau e-mail: [email protected]”, spune Adrian Ionel Duşa, directorul Crucii Roşii Filiala Alba.
La campania iniţiată de Crucea Roşie şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba, privind colectarea de alimente neperisabile şi bani pentru persoanele afectate de viscol şi zăpadă din sudestul ţării, s-au alăturat şi o parte din instituţiile care compun Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba: ISU Unirea Alba, IJ Jandarmi Alba, DSP Alba. Primăria Municipiului Alba Iulia, de asemenea şi-a manifestat intenţia de a sprijini campania. Angajaţii acestor instituţii vor fi informaţi asupra acţiunii de colectare demarată de Crucea Roşie Alba şi o mare parte dintre aceştia se vor deplasa la punctul comun de colectare.
Punctul comun de colectare este la depozitul Crucii Roşii din Alba Iulia, str. Bucureşti nr. 16.
Crucea Roşie Română a direcţionat aproximativ 3 tone de alimente şi pâine către zonele cel mai greu afectate, Buzău şi Ialomiţa. 1 400 de kg de alimente (ulei, mălai, paste făinoase, conserve şi pâine) au fost direcţionate cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor în zonele înzăpezite din judeţul Ialomiţa, comunele Miroşeşti şi Cacova. Un alt transport de 1450 de kg de alimente au fost distribuite cu sprijinul elicoperului Ministerului Apărării Naţionale în judeţul Buzău în localităţile Boldu şi Cochirleanca.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi Aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren nu va funcţiona în noaptea de 4/5 martie 2026, în intervalul orar 22:00 – 03:00, a anunțat CFR Călători. SC Informatică Feroviară SA va efectua lucrări de înlocuire a echipamentelor […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș Câinii de intervenție ai Salvamont România se află, în perioada 2-10 martie 2026, într-un stagiu de pregătire intensivă în Munții Făgăraș, una dintre cele mai dificile zone montane din țară. Antrenamentele se desfășoară în condiții variate — teren accidentat, diferențe mari de […]

Citește mai mult

Actualitate

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României

Ioana Oprean

Publicat

în

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României Prețul gazelor naturale la hub-ul TTF (benchmark-ul european de referință pentru gazele naturale tranzacționate pe bursă) a crescut cu aproximativ 40% în prima zi după începerea conflictului din Iran, iar principalii factori explicativi sunt legați în special de tensiuni geopolitice […]

Citește mai mult