Criza şi România, în 2012

    S-a dus şi 2011, cel de-al treilea an al actualei crize economice mondiale. Am intrat, aşadar, în 2012 şi în aceste prime zile încercăm cu toţii să descifrăm ce ne aşteaptă în noul an. Va fi oare unul mai bun sau unul mai rău în ceea ce priveşte viaţa şi traiul nostru de zi cu zi? Dacă este să ne luăm după predicţiile astrologilor, acest an va fi unul mai agitat (probabil şi pentru că va fi an electoral), dar mai bun. Numai că astrologia „predispune”, pe când noi, oamenii, prin gândirea şi acţiunea noastră suntem cei chemaţi să „dispunem” ceea ce vrem să se întâmple cu viitorul nostru.
Aşadar, revenind cu picioarele pe pământ, printr-o analiză succintă a „timpului economic şi social” actual să încercăm să aflăm ce ne aşteaptă. Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci de investiţii de pe Wall Street, a făcut publice previziunile sale pentru 2012, iar în ceea ce priveşte Europa o denumeşte generic „Disperare în speranţă”, având, aşadar, pentru noi, europenii, un mesaj de optimism prudent. Rămânând tot în zona macroeconomiei, analişti de renume prognozează pentru acest an o creştere semnificativă a inflaţiei la nivel global. Reizbucnirea inflaţiei este pusă pe seama mai multor factori, între care cei mai importanţi sunt consideraţi injecţiile masive de lichidităţi ale băncilor centrale, în special ale Federal Reserve (SUA) pe perioada crizei, creşterea cererii de produse alimentare din partea pieţelor emergente în plină dezvoltare, precum şi diminuarea rezervelor de materii prime. Alţii susţin că de data aceasta, din China va veni o nouă criză mondială. Asta deoarece, China este pe punctul de a „exporta” inflaţie în întreaga lume. Fenomenul este explicat prin faptul că trecerea Chinei la o economie bazată tot mai mult pe consum va duce la creşterea cererii pe piaţa internă. Ca urmare, oferta de produse rămânând cam aceeaşi, preţurile vor creşte. După cum se ştie, cererea de petrol şi de oţel a Chinei a determinat creşterea preţurilor pe aceste pieţe, precum şi pe cele ale bumbacului şi produselor alimentare. Aceste efecte au fost transferate mai întâi pieţelor dezvoltate, precum SUA, însă „unda de şoc” va fi resimţită cu adevărat în acest an, 2012, când SUA va „exporta” la rându-i inflaţie. Şi pe lângă potenţialul inflaţionist al Chinei şi al SUA, mai trebuie luate în considerare şi alte ţări precum Brazilia, India sau Rusia. Legat de acest aspect, analistul Aurel Dochia este de părere că „un puseu inflaţionist la nivel mondial este inevitabil şi se face deja resimţit, dar el nu este cauzat în primul rând de China, ci de deriva din politica economică a principalelor economii ale lumii – Statele Unite şi Uniunea Europeană”. În ceea ce priveşte ţara noastră, economistul Nouriel Roubini, cel care a prezis criza mondială încă din 2007, crede că ieşirea din criză a României se va face treptat. „În România, creşterea economică a fost anemică şi este sub potenţial. În regiune, creşterea economică va continua, dar nu poate fi decât una treptată până când nu se vor face noi reforme structurale iar economia globală nu va deveni mai puternică”.
Există în ceea ce priveşte România şi un paradox: criza i-a forţat pe români să devină mai responsabili, astfel că în ultimii trei ani, depozitele din bănci au crescut cu 27 de miliarde de lei şi respectiv un miliard de euro, în timp ce soldul creditelor a rămas relativ constant. Economiile din bănci ale populaţiei şi companiilor ajungeau la sfârşitul lunii noiembrie, la echivalentul a 181 de miliarde de lei (41,6 miliarde de euro!), faţă de 142 de miliarde de lei în toamna lui 2008, când efectele crizei începeau să fie resimţite şi la noi. Şi cu toate acestea, poporul, în general, trăieşte din ce în ce mai greu…
Problema principală a acestui an o va constitui fără doar şi poate – repornirea motoarelor economiei naţionale, atragerea fondurilor structurale europene şi a investiţiilor străine. În domeniul economic trebuie neapărat să trecem de la contemplare, la acţiune. Iar domeniile prioritare care trebuie avute în vedere sunt agricultura (cea care ne-a salvat în 2011), relansarea mineritului, dezvoltarea sectorului hidroenergetic şi a producţiei de energie verde, dezvoltarea turismului. Şi nu în ultimul rând, promovarea în continuare a investiţiilor publice în infrastructură (autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene, căi ferate), care după cum se ştie întorc la bugetul statului circa 40 la sută din totalul sumelor investite.

Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI