Rămâi conectat

Actualitate

Cristina Anghel: Consiliul Local al municipiului Alba Iulia are nevoie şi de un consilier tânăr şi apolitic!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Interviu cu doamna Cristina ANGHEL, preşedinta Asociaţiei RYMA, iniţiatoarea Centrului Cultural Poarta 7
Motto: „Faptul că nu poţi face totul nu e o scuză pentru a nu face nimic!”

    – Ce te-a determinat să candidezi la funcţia de consilier local?
– Experienţa acumulată în cadrul organizaţiei pe care o conduc şi pe care am iniţiat-o poate fi transpusă şi extinsă la nivel administrativ. Vreau să realizez, în calitate de consilier, ceea ce am realizat prin crearea şi susţinerea spaţiilor RYMA (Revolutionary Youth Movement for Art!). Adică să dezvolt la nivelul oraşului acţiuni culturale, educative, ecologice etc. Prin activitatea asociaţiei am reuşit să formăm un nucleu de oameni tineri, dornici de a face ceva pentru comunitatea lor. Practic, vreau să încurajez tinerii să participe la viaţa publică şi să propună proiecte viabile şi constructive, ajutându-i astfel să opteze pentru a rămâne în Alba Iulia, în loc să plece în alte oraşe mai mari.
    – Ştii totuşi ce înseamnă, cu adevărat, munca în administaţie?
– Am citit Ghidul consilierului local şi cred că sunt printre puţinii care au făcut-o. Am remarcat de exemplu un capitol foarte important dedicat colaborării dintre ONG-uri şi administraţie, colaborare care în prezent nu este atât de bine implementată pe cât ar trebui. Se simte nevoia unei reprezentări a societăţii civile în consiliul local, a unui consilier tânăr şi apolitic, aşa cum mă consider eu…
    – Ce înseamnă pentru tine activitate culturală în favoarea municipiului Alba Iulia?
– Înseamnă manifestări de anvergură mică şi medie (ca participare), dar cu mare impact mediatic! Cu o frecvenţă şi cu o periodicitate constantă, care să umple agenda culturală a oraşului. Înseamnă folosirea la maximum a spaţiilor destinate activităţilor culturale, precum Casa de Cultură a Studenţilor, Casa de Cultură a Sindicatelor şi, bineînţeles, Cetatea, care poate deveni o scenă deschisă manifestărilor culturale. Există diferite modele în acest sens cum ar fi festivalul Exit din Serbia – la Novi Sad, unde este o cetate similară cu cea din Alba, sau aici în România – Cerbul de Aur de la Braşov, care chiar dacă nu reunea foarte mulţi participanţi, avea un impact mediatic naţional şi internaţional foarte puternic!
    – Ce beneficii pot aduce cultura şi manifestările culturale, unui municipiu precum Alba Iulia?
– Beneficiile nu sunt imediate, şi aş vrea să-l citez în acest sens pe Matei Vişniec: „Un oraş începe să existe cu adevărat pe plan regional, naţional şi internaţional abia în momentul în care şi-a găsit o vocaţie culturală, pe lângă cea economică!” Ei bine, eu una m-am confruntat cu „lipsa vocaţiei culturale” a municipiului nostru, în momentul în care m-am prezentat la nişte mari finanţatori, o companie multinaţională, pentru a obţine sprijin pentru un eveniment cultural de amploare. Ştiţi ce mi-au răspuns? „Alba Iulia nu se află pe harta noastă de interes…!”
 – Ce ne lipseşte pentru a intra pe „harta de interes” a unui mare finanţator?
– Exact elementele pe care aş vrea să mă focalizez: spaţiile pentru comunitate, umane, spaţiile culturale, evenimentele culturale de impact, precum şi infrastructura turistică, restaurante, spaţii comerciale de bun gust etc.
    – Care sunt obiectivele tale, în calitate de viitor (sper) consilier local?
– Motto-ul meu este acesta: „Faptul că nu poţi face totul nu e o scuză pentru a nu face nimic!”. Sunt câteva obiective directe, materiale şi realizabile cu uşurinţă: piste pentru biciclete utilizabile şi sigure; spaţii pentru activităţi sportive şi recreative în aer liber; locuri de joacă şi centre de dezvoltare a creativităţii pentru copii; promovarea culturală reală a municipiului nostru şi a Cetăţii.
În plus, ca element de strategie a dezvoltării oraşului, intenţionez să încurajez o mai mare implicare a ONG-urilor în definirea politicilor publice. ONG-urile pot pune la dispoziţia administraţiei publice locale expertiza lor pe diferite domenii. De asemenea, voi promova o mai bună comunicare între consiliu şi cetăţeni, comunicare care momentan pare puţin blocată. La fel de importantă mi se pare respectarea legii în municipiul Alba Iulia, o lege aplicabilă şi aplicată corect şi coerent, fără discriminări sau favoritisme, cu accent pe transparenţă şi responsabilitate.
   – Cum te pot susţine cei ce gândesc şi simt ca tine?
– Sunt în plină campanie de strângere de semnături pentru depunerea candidaturii, iar cei ce doresc să mă susţină o pot face prezentându-se până la data de 1 mai în spaţiile RYMA, de pe traseul nordic al Cetăţii (cu intrare de pe Calea Moţilor), sau pot completa formularele de susţinere disponibile pe situl de campanie: http://anghelcristina. wordpress.com/
   – Mulţumesc şi succes!
a consemnat

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Traian Băsescu își va primi înapoi vila de protocol și drepturile aferente funcției de fost șef al statului. Decizie CCR, favorabilă pentru fostul președinte 

Publicat

în

Traian Băsescu își va primi înapoi vila de protocol și drepturile aferente funcției de fost șef al statului, pierdute în 2022. Decizie CCR, favorabilă pentru fostul președinte  Fostul președinte al României, Traian Băsescu, își va primi înapoi vila de protocol și drepturile aferente funcției de fost șef al statului, ca urmare a unei decizii favorabile […]

Citește mai mult

Actualitate

10-11 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale. Cod portocaliu în alte zone

Ioana Oprean

Publicat

în

10-11 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale. Cod portocaliu în alte zone ANM a emis vineri dimineața noi avertizări cod galben și portocaliu de caniculă, valabile în Alba și alte județe din țară. Maximele urca până la 37 de […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministerul Educației pasează problema burselor: „Nu avem fonduri, dar universitățile pot acorda burse din fonduri proprii”

Publicat

în

Ministerul Educației pasează problema burselor către universități: „Nu avem fonduri, să le ofere din banii proprii” Ministrul Educației, Daniel David, a adoptat o strategie de redirecționare a nemulțumirilor studenților către conducerile universitare, în contextul tăierilor de burse generate de criza fiscal-bugetară. Într-o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor studențești, oficialul a transmis că instituțiile de învățământ superior […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea