Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Vasile Cel Mare – unul dintre cei mai mari teologi

Vasile cel Mare (330-379), unul dintre cei trei Părinţi capadocieni şi singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”, şi aceasta datorită darurilor speciale cu care a fost înzestrat: mare personalitate ecclesiastică, organizator, excelent exponent şi apărător al învăţăturii creştine ortodoxe, părinte al monahismului răsăritean, reformator al liturghiei. S-a născut la anul 330, în Capadocia, într-o familie vestită pentru nobleţea, bogăţia materială şi spirituală şi credinţa ei cu totul deosebita. Temelia educaţiei sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea în Pont, fiu al Sf. Macrina cea Bătrână, şi elev al Sf. Grigorie Făcătorul de Minuni. Doi dintre fraţii săi au ajuns episcopi alături de el: Grigorie de Nyssa şi Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sf. Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viaţa ascetica. După ce a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol şi Atena, însuşindu-şi şi aprofundând tot ceea ce era mai bun din cultura păgâna, revine în ţară în 356 şi devine profesor de retorica.

Nu după multă vreme, părăseşte cariera de profesor pentru a îmbrăţişa viaţa monahală. Primul pas pe care îl face este de a se boteza. Apoi porneşte într-un pelerinaj, care îl duce în marile centre de trăire ascetica din Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, pentru a-i cunoaşte pe marii trăitori asceti ai vremii, în cele din urma se stabileşte ca sihastru pe malul râului Iris de langa Neocezareea (358). Nu după mult timp, în jurul său se aduna o mulţime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunităţi cenobitice. În 358 este vizitat de Grigorie de Nazianz, cu care legase o trainica prietenie, in timpul studiilor la Atena, şi împreună redactează Filocalia, o colecţie de texte din scrierile lui Origen. Totodata, Vasile concepe setul de Reguli monahale (Regulele mari şi mici) care vor avea un mare impact asupra organizării şi dezvoltării monahismului cenobitic în Biserica Răsăriteană. Totodată, înfiinţează o serie de mănăstiri care vor urma regulile întocmite de el. Eusebiu, episcop de Cezareea, sesizând aptitudinile deosebite ale lui Vasile, îl convinge să primească harul preoţiei. Este hirotonit în 364. Vasile se dedica trup şi suflet noilor sale îndatoriri, fiind un bun sfătuitor, remarcabil exeget al Sfintelor Scripturi, stâlp al credinţei şi sprijinitor al Bisericii. După moartea lui Eusebiu in 370, este numit succesor al acestuia în scaunul episcopal de Cezareea, mitropolit de Capadocia si exarhal diecezei politice a Pontului. Conştient de importanţa misiunii sale, Vasile s-a ostenit să fie la înălţimea răspunderilor care îi reveneau.

A încercat să curme schismele şi ereziile din întregul Răsărit creştin, prin cuvântări unite cu acţiuni, prin tratate polemice, prin legături practice cu toţi, căutând pe unii, trimiţând pe alţii, apelând, avertizând, blamând, cenzurând, apărând popoarele, cetăţile, pe particulari, ajutând pe cei săraci, pe bolnavi şi năpăstuiţii sorţii.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI