Actualitate

Creșterea economică, în 2022, va fi mult sub așteptări: Ce spune președintele Consiliului Fiscal

Ioana Oprean

Publicat

în

Creșterea economică, în 2022, va fi mult sub așteptări: Ce spune președintele Consiliului Fiscal

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a afirmat, la Profit News TV, că datele privind creşterea economiei româneşti în trimestrul III, care au surprins negativ piaţa şi i-au determinat pe economişti să revizuiască în jos estimările pentru acest an, reflectă faptul că în România, ca şi în alte state, există o revenire inegală a economiei.

Petrecerea Divorțaților

„Cei care mizau pe o continuare a revenirii economiei într-un ritm viguros constată că la noi îşi spune cuvântul noul val al pandemiei. În plus, ceea ce mulţi subestimează este că – aşa cum se întâmplă cam peste tot – avem o revenire inegală, care a părut să fie extrem de viguroasă, inclusiv în România, dar această revenire nu este repetabilă. Această încetinire în ultima parte a anului era de aşteptat. Vom vedea că în 2022, chiar şi sub auspicii favorabile, creşterea economică reală va fi considerabil inferioară celei consemnate la finele anului 2021”, spune Daniel Dăianu, la PROFIT NEWS TV.

El estimează, totuşi, pentru acest an, o creştere reală în jurul a 7%, chiar cu încetinirea din ultimele luni, anul agricol fiind, de exemplu, unul bun.

În ceea ce priveşte renunţarea la cota unică şi trecerea la impozitarea progresivă, preşedintele Consiliului atenţionează că este extrem de complicat de schimbat un regim fiscal, iar terminologia de „taxă pe lux” este una extrem de nefericită, mai eficiente fiind soluţii pentru o colectare mai bună a taxelor, nu schimbarea sistemului.

Produsul intern brut a crescut cu 0,3% trimestru la trimestru şi cu 7,2% în termeni anuali, faţă de o estimare de 0,8%, respectiv 9,7% la nivelul analiştilor. Sursele contribuţiei la creşterea economică vor fi publicate în decembrie, datele de acum fiind doar unele de tip semnal din partea Statisticii.

Comisia de Prognoză aşteaptă un avans de 7% a economiei în acest an, după o contracţie de 3,9% în 2020

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult