Creșterea BURSELOR pentru elevii din Alba Iulia, o măsură „populistă” pentru autoritățile locale. Eurodeputatul PSD de Alba, Victor Negrescu: „Atrag atenția asupra acelui tip de limbaj. Bugetul ar avea resurse”
Creșterea BURSELOR pentru elevii din Alba Iulia, o măsură „populistă” pentru autoritățile locale. Eurodeputatul PSD de Alba, Victor Negrescu: „Atrag atenția asupra acelui tip de limbaj. Bugetul ar avea resurse”
Aflat la o conferință de presă la sediul PSD Alba, care a avut loc în data de 28 ianuarie, europarlamentarul Victor Negrescu a dorit să își exprime punctul de vedere asupra atitudinii unor reprezentanți ai Consiliului Local Alba Iulia, față de bursele acordate elevilor din oraș, lucru considerat „populist” de către aceștia.
„Am remarcat cu profundă dezamăgire limbajul practicat de anumiți reprezentanți ai Consiliului Local, de domnul viceprimar, de domnul primar, în ceea ce înseamnă bursele alocate elevilor. Eu pot înțelege dacă nu există resurse financiare, însă nu pot înțelege de ce s-a spus despre tinerii noștri că ar primi, într-o manieră populistă, burse. Este clar că trebuie să corelăm ceea ce înseamnă nevoile specifice pe zona de educație, pe zona de stimulare a performanței cu bugetul local, dar bugetul Municipiului Alba Iulia, dacă ne uităm la el, în ceea ce înseamnă gradul de execuție, lucrurile nu stau foarte bine. Nu putem spune că este un buget care nu are resurse.
Ar avea resurse, dar mai ales trebuie să vedem cum ne comportăm. Așa că, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Tineret, atrag atenția asupra acelui tip de limbaj. Îl critic ferm, pentru că nu este unul normal și eu cred, cum a apărut în spațiul public, ne aduce deservicii în ceea ce înseamnă imaginea orașului și ceea ce înseamnă modul în care Alba Iulia, noi ca albaiulieni, ne raportăm la tinerii de aici, din localitate care, noi de dorim să se dezvolte aici, să își facă un viitor aici și să vadă că, pe mai departe, comunitatea europeană îi sprijină.
Cred că nu este oportun ceea ce s-a întâmplat și m-as aștepta din partea celor doi domni să își ceară scuze în mod public față de tinerii din această localitate, față de părinții lor, pentru modul în care s-au raportat la acest subiect.”, a transmis europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu.
Joi, 27 ianuarie, în ședința Consiliului Local Alba Iulia s-a dezbătut problema burselor oferite elevilor, iar primarul Gabriel Pleșa și viceprimarul Marius Filimon și-au exprimat, în parte, punctele lor personale de vedere asupra acestui subiect.
Paul Victor Florea, singurul consilier local independent din Alba Iulia, a propus în Consiliul Local o creștere a cuantumului burselor oferite atât elevilor cu performanțe școlare, cât și celor cu situații materiale dificile. De asemenea, Florea a propus stabilirea unei date exacte pentru plata burselor în fiecare lună și introducerea unei dobânzi penalizatoare în caz de întârziere.
Propunerile consilierului independent nu au fost primite de echipa executivă a Primăriei Alba Iulia, atât primarul Pleșa, cât și viceprimarul Filimon justificându-și pozițiile prin următoarele argumente:
„Eu cred că trebuie să renunțăm la chestia asta populistă, tot timpul să mărim bursele. Dacă veneam cu 1000 de lei, cineva voia 1200. Dacă veneam cu 2000 de lei, cineva voia 2200. Cred că ar trebui să oprim chestiunea asta. Oricum cuantumul burselor crește, că a fost legiferat prin ordin de ministru sau hotărâre de guvern. Cred că e în regulă cuantumul burselor”, a afirmat viceprimarul Marius Filimon.
Primarul Pleșa s-a arătat convins că primăria nu poate plăti dobânzi unor persoane fizice. De fapt, în opinia acestuia, minorii nici nu ar fi persoane fizice.
„Nu se pune problema de niciun de dobândă și penalitate plătită de primărie. Dacă noi bugetăm astăzi, banii vor intra categoric la timp. Dar sunt convins că nici nu se poate legal să plătim dobânzi și penalități unei persoane fizice sau, mă rog, ce sunt, minori, că în general sunt minori”, a afirmat primarul Gabriel Pleșa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]