Creștere de 8% a numărului de autoturisme noi, în România, în primele zece luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară din 2021
Creștere de 8% a numărului de autoturisme noi în România, în primele zece luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară din 2021
În primele zece luni ale anului, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la peste 100.000 de unități, în creștere cu 8,19% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor.
În aceeaşi categorie a autoturismelor noi, înmatriculările au crescut în octombrie cu 9,71%, faţă de aceeaşi lună din 2021, până la un volum de 10.541 de unităţi.
Potrivit datelor oficiale, pe primele zece luni ale anului în curs, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 105.817 unităţi, în creştere cu 8,19%, comparativ cu intervalul similar din anul anterior, când erau consemnate 97.870 de unităţi.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, înregistrat în intervalul ianuarie – octombrie, este condus de Dacia, cu 30.906 unităţi înmatriculate, urmată de Toyota (8.623), Hyundai (8.202), Ford (7.481), Skoda (7.168), Volkswagen (6.817), Renault (6.299), Peugeot (3.056) şi Mercedes (2.977).
În ceea ce priveşte autoturismele second hand, înmatriculate pentru prima dată în România, volumul acestora a atins, în octombrie, un număr de 26.390 de exemplare, în scădere cu 20,27% raportat la aceeaşi perioadă din 2021.
La nivelul primelor zece luni din 2022 au fost înmatriculate pentru prima oară în România 268.382 de autoturisme second hand, mai puţine cu 20,65%, faţă de perioada similară a anului trecut (338.241 de unităţi).
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
