Actualitate

Cotația barilului de țiței a revenit, în Europa, sub pragul de 100 de dolari, pentru prima dată după luna aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cotația barilului de țiței a revenit, în Europa, sub pragul de 100 de dolari, pentru prima dată după luna aprilie

Cotația barilului de țiței Brent, referinţa pentru piaţa petrolului din Europa și-a continuat în cursul zilei de miercuri scăderea, pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă recesiune, după pierderile semnificative înregistrate marţi, coborând sub pragul simbolic de 100 de dolari, pentru prima dată după luna aprilie.

În jurul orei 14:25 GMT, un baril de ţiţei Brent din Marea Nordului era cotat la 99,39 dolari, cu 3,30% mai puţin decât preţul înregistrat la închiderea şedinţei de marţi, în timp ce cotaţia barilului de ţiţei american WTI era în scădere cu 3,32% până la 96,12 dolari.

Marţi, ambele referinţe au înregistrat cele mai puternice scăderi zilnice înregistrate după luna martie, conform Agerpres.

„Preţul ţiţeiului Brent a înregistrat marţi a treia cea mai puternică scădere, în termeni absoluţi, de la debutul negocierii acestui contract în 1988”, afirmă analiştii de la banca UBS, în condiţiile în care cotaţia a înregistrat un declin de aproape 11%. „Temerile cu privire la o recesiune au determinat, probabil, anumiţi investitori să iasă de pe piaţa petrolului”, care anterior era văzută ca o modalitate de a profita de pe urma inflaţiei, apreciază analiştii UBS.

„Pe lângă pesimismul crescut cu privire la viitorul economiei, preţul petrolului a fost afectat de asemenea de aprecierea dolarului american”, afirmă Stephen Brennock, analist la PVM Energy. O întărire semnificativă a monedei americane afectează cotaţia ţiţeiului, deoarece reduce puterea de cumpărare a investitorilor care utilizează alte valute.

În opinia lui Fawad Razaqzada, analist la City Index, odată cu coborârea sub 100 de dolari, preţul petrolului a depăşit un prag psihologic important.

Într-un scenariu de recesiune, analiştii de la Citigroup prognozează că preţul barilului de petrol ar putea coborî până la 65 de dolari la finele anului, fiind posibil să scadă până la 45 de dolari per baril la finele lui 2023, în absenţa unei intervenţii din partea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, reuniţi sub umbrela OPEC+.

Analiştii insistă totuşi asupra faptului că în ultimele două zile nu a avut loc nicio modificare fundamentală care să bulverseze piaţa petrolului. În aceste condiţii, Stephen Brennock crede că după „baia de sânge” de marţi, preţul petrolului ar putea să îşi revină.

„Pe de o parte, recesiunea ar putea reduce uşor cererea de petrol. Însă de pe altă parte, oferta rămâne una limitată”, concluzionează Russ Mould, analist la AJ Bell.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că atacurile de phishing nu mai sunt atât de ușor de recunoscut precum în trecut, infractorii cibernetici folosind mesaje, apeluri sau SMS-uri care imită tot mai convingător instituții cunoscute pentru a fura date personale […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie Agresorii faţă de care instanţele din România emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile de Probaţiune sau pot merge la […]

Citește mai mult