Politică Administrație

Controversatul proiect privind Legea resurselor hidrominerale, repus în dezbatere publică. Sancțiuni dure pentru cei ce nu respectă normele de exploatare şi comercializare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Economiei a repus în dezbatere publică, în urma consultărilor, controversatul proiect privind Legea resurselor hidrominerale, publicat iniţial în luna august. Acest proiect prevede că apa minerală și cea de izvor nu pot fi suspuse nici unui alt tratament sau adaos, ceea ce este o lovitură pentru marii comercianți, care vor avea probleme cu îmbutelierea și păstrarea apei.

Petrecerea Divorțaților

În cea mai mare parte, proiectul de act normativ priveşte prospecţiunile, explorarea, exploatarea şi transportul apei.

În plus, acesta menţionează că apele minerale naturale, apele de izvor şi apele de masă îmbuteliate, destinate consumului uman, trebuie să respecte calitatea apei potabile, prevăzută în actele normative în vigoare, indiferent de procedeele de tratare sau condiţionare.

Contractele de concesiune de explorare pentru resurse hidrominerale se acordă pe o perioadă de maximum cinci ani, în timp ce comtractele de exploatare se acordă pentru maximum 49 de ani, arată proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei.

Nerespectarea contractelor de concesiune se sancţionează cu amenzi pornind de la 3.000 de lei şi ajung la 50.000 lei.

De asemenea, executarea de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Titularii contractelor de concesiune sau a permiselor sunt obligaţi să plătească la bugetul de stat o taxă pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor hidrominerale, precum şi o redevenţă.

Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 1 euro/ha, în timp ce taxa anuală pentru activitatea de explorare este de cinci euro/ha.

Taxa anuală pentru activitatea de exploatare este de 100 euro/ha.

Sursa: bugetul.ro

Save

Save

Save


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034 Reunit la Casa Artelor Sibiu, un monument istoric reabilitat recent în cadrul programului RO-Cultura și transformat într-un hub creativ, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat, într-o ședință condusă de doamna […]

Citește mai mult