Politică Administrație

Contribuţia de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) anulată, din oficiu, pe ultimii 3 ani, pentru 7 categorii de contribuabili – potrivit unui proiect de lege

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cele 7 categorii de  contribuabili pentru care s-ar anula Contribuţia de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS). Anularea CASS poate cerută şi de contribuabili

Petrecerea Divorțaților

Ministerul de Finanţe a publicat, în dezbatere publică, lista contribuabililor cărora le va anula contribuţia de asigurări de sănătate datorată din anul 2012 şi până în prezent.  Potrivit unui proiect de lege, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată din 2012 până în ianuarie 2015 pentru 7 categorii de contribuabili: a) copiii pâ­nă la vârsta de 18 ani; tinerii de la 18 ani până la 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor; ucenicii şi studenţii. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia; b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit  din sistemul de protecţie a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură şi pentru cele acordate în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia; c) soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi se  aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, pentru venitul luat ca bază de calcul, reprezentat de salariul minim brut pe ţară; d) persoanele persecutate politic de fostul regim comunist; e) persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția; f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia; g) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară. Trebuie să amintim că anularea CASS vine în condiţiile în care, în judeţul nostru, câteva mii de minori au primit decizii de impunere pentru plata CASS pentru veniturile obţinute din dobânzile  realizate la alocaţiile primite de la stat, pe care părinţii nu le-au ridicat din conturile bancare. Situaţia s-a datorat unor prevederi neclare din Codul fiscal, care nu excludeau  de la plata CASS persoanele care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, cum sunt, spre exemplu, toţi tinerii de până la 18 ani. Guvernul a aprobat modificarea Codului fiscal, astfel încât actul normativ să corecteze aceste neclarităţi. În ultima şedinţă de Guvern, de săptămâna trecută, Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se menţionează explicit categoriile de persoane care sunt scutite de la plata CASS,  precum şi categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuţie. Noul proiect de lege publicat de Finanţe vine să corecteze situaţia din ultimii trei ani, având în vedere că prevederile ordonanţei de urgenţă nu se pot aplica retroactiv. Reglementările propuse acum de Ministerul Finanţelor stabilesc că, dacă organul fiscal competent a emis şi comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit CASS, acesta va emite şi va comunica, din oficiu o decizie de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. În schimb, în cazul în care decizia de impunere a fost emisă de organul fiscal, însă nu a fost comunicată, contribuţia datorată va fi scăzută direct din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.
Anularea CASS poate fi cerută şi de contribuabili
Dacă un contribuabil se încadrează într-una dintre categoriile care trebuie să beneficieze de anularea din oficiu a CASS, dar acest lucru nu se întâmplă, el poate solicita Fiscului să remedieze situaţia. Proiectul de lege publicat de MFP stabileşte că, dacă se regăseşte într-un asemenea caz, contribuabilul trebuie să prezinte la organul fiscal care îl are în evidenţă o adeverinţă eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate, care să ateste că este asigurat la sănătate fără plata contribuţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.  El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane” Lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Electrica, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie 2026, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura pietonală pentru […]

Citește mai mult