Contraste și contradicții

Trăim într-o lume bizară, a contrastelor și ale marilor contradicții, între a fii și a putea să fii, între a vrea și a nu putea, între a putea dar nu suficient și tot așa. O lume agresivă, o realitate stupefiantă, despre încercarea acerba de a ajunge cât mai repede undeva sus, despre dorința nebună de afirmare, pe o scară a unor valori, pe o scală a unor procentaje…

Privim consternați ,că, în timp ce unii încearcă să construiască pozitiv ceva, atâția apar de nicăieri și calcă în picioare, cu nonșalantă intenția bună, inițiativa de bine, în sine.

O lume a contrastelor dureroase, divizată parcă mai mult ca niciodată mai pregnant, între rău și bine, săraci și bogați, fericiți și frustrați, inteligenți și nebuni. Evident, că prin contrastele sociale, se nasc contradicții . Dar din contradicții, ar trebui să se nască ceva constructiv, evolutiv. Heraclit spunea : „nu există evoluție, fără existența contrariilor”.

Din păcate însă, la noi, azi, în România, noțiunea de contradicție, este percepută ca un afront, o ură, un disconfort social. A nu fi de acord cu o opinie adversă, duce la frustrare, ba chiar la o escaladare a violenței.

România a fost țara cu cel mai crunt regim comunist european. Începand de la persecutarea și executarea intelectualilor, pâna la înjosirea socială a populației. Mămăliga a explodat în decembrie 1989, când, România și-a asasinat președintele.

Și, cu toate acestea, atunci era un moment propice ca țara ,din ruine și sânge vărsat,să renască, să se recladească din propria cenusă. Dar asta, se pare ca nu s-a vrut de către unii.

Ne treziserăm la o libertate neașteptată, dar nu am fost în stare să învațăm nimic din această lecție. Ba, din contră, astăzi, la aproape 30 de ani de la câstigarea libertății noastre, suntem mai dezbinați și mai învrăjbiți ca niciodată.Scârbiti, resemnați, furați, manipulați și condamnați la o letargie periculoasă a minții.

Plini de contraste și contradicții care nu duc nicaăieri, negăsind nici o soluție de a ieși din acest malaxor socio-politic, de coșmar.
Și atunci, te întrebi firesc, mai vrem o schimbare, sau ne complacem în postura de politică a struțului ?
Oare chiar am devenit un popor de masochiști ?

Bogdan BILEGAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI