Contract de execuţie pentru reţeaua de apă-canal la Aiud
La Alba Iulia a fost semnat contractul de execuţie pentru modernizarea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Aiud, în valoare estimată de 6.93.000 de euro, valoarea licitată fiind de 24.871.924,88 de lei, adică 5.825.000 de euro. Contractul a fost semnat de Viorel Lazăr, directorul general al SC Apa CTTA, şi Emil Dima, acţionar la SC Fibec Câmpina, firma care a câştigat licitaţia după reluarea procedurilor. La eveniment au mai participat Sorin Bumb, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, instituţie care deţine 67 la sută din acţiunile Asociaţiei „Apa Alba”, primarul aiudean Horaţiu Josan, consilierul local Dorin Iacob şi Ada Rus – purtător de cuvânt al municipalităţii, Claudiu Bara – acţionat Fibec, Marcel Nuţu, director Sucursala Fibec Călăraşi, iar din partea operatorului judeţean au mai luat parte Ioan Dreghiciu – director adjunct, Gheorghe Haţegan – preşedintele celei de-a doua comisii de licitaţii, precum şi Eugen Ioniţă, manager de proiect şi Maria Răcăşan, directorul Sucursalei Apa CTTA Aiud. Contractul prevede extinderea reţelelor de apă potabilă cu aproape 10 km şi 883 de branşamente, extinderea reţelei de canalizare cu aproape 14 km şi 903 racoduri, dar şi reabilitarea a peste 6 km de conducte de canalizare şi a 480 de racoduri. Lucrările vor demara luna viitorare şi sunt programate să se încheie în ianuarie 2014, cu o perioadă de 12 luni pentru notificarea eventualelor defecte.Directorul general al SC Apa CTTA Alba, Viorel Lazăr, a felicitat firma câştigătoare: „Mă bucur că a câştigat firma Fibec şi că am putut să semnăm astăzi (n.red. – ieri) acest contract”. El a amintit de întârzierea de aproape un an cauzată de soluţionarea în instanţă a contestaţiilor, fapt pentru care a fost necesară reluarea procedurii. În cadrul altui contract din acelaşi proiect se va consrtui o nouă staţie de epurare pentru 24.000 de locuitori, valoarea estimată fiind de 5.130.000 de euro. Deschiderea ofertelor a fost stabilită pentru data de 18 aprilie a.c., lucrările ar putea începe în luna august, urmând să fie finalizate în august 2014. Viorel Lazăr speră că nu se va repeta situaţia de la licitaţia pentru infrastructura de apă-canal, afirmând că Apa CTTA va da în judecată societatea respectivă pentru întârzierile cauzate, firmă care de altfel fusese descalificată. Reprezentantul firmei Fibec, Emil Dima, a mulţumit beneficiarului că a ales firma Fibec, una „modestă”, exprimându-şi însă speranţa că lucrările vor fi executate de calitate şi la timp. Şi vicele CJ Alba, Sorin Bumb, a felicitat fima câştigătoare, afirmând că aiudenii aşteaptă de mult dimp realizarea acestor investiţii. Totodată, vicepreşedintele Bumb a felicitat şi SC Apa CTTA pentru proiectul de 102.000.000 de euro câştigat, proiect din care fac parte şi lucrările prevăzute în contractul pentru Aiud.În calitate de beneficiar al lucrărilor, primarul Horaţiu Josan a lăsat loc de o interpretare politică a întârzierii de 9 luni a semnării contractului, susţinând că s-au pus foarte multe „tălpi sau frâne cam tendenţioase”, deoarece acest lucru s-a produs tocmai când a fost vorba despre Aiud. La finalul discursului său, edilul aiudean şi-a exprimat speranţa că se va face recepţia unor lucrări de calitate, care vor completa zestrea de utilităţi publice a Aiudului. La final, s-a ciocnit un pahar de şampanie în cinstea semnării contractului, semnatarii urându-şi reciproc la plecare „Sărbători fericite!”
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Bolojan le cere tuturor miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și de interese. „E o dovadă de responsabilitate în fața cetățenilor”
Premierul Ilie Bolojan le cere tuturor miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și de interese și să dea ”dovadă de responsabilitate în fața cetățenilor” Ilie Bolojan le-a cerut tuturor miniştrilor să transmită către Cancelaria prim-ministrului declaraţiile de avere şi de interese depuse după numirea în funcţie, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului, […]
Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: David Popovici – un model pentru tineri. Proiect de lege pentru ca bazinul în care a început înotul să îi poarte numele
David Popovici – un model pentru tineri. Proiect de lege pentru ca bazinul în care a început înotul să îi poarte numele David Popovici este un model pentru tânăra generație, nu doar pentru că a devenit primul sportiv din lume care a reușit să câștige de două ori medaliile de aur la campionatele mondiale, atât […]
Bistra, exemplu de bună plată: Majoritatea contribuabililor și-au achitat taxele și impozitele în 2025
Bistra, exemplu de bună plată: Majoritatea contribuabililor și-au achitat taxele și impozitele în 2025 Peste 60% dintre contribuabilii din comuna Bistra și-au achitat deja taxele și impozitele locale aferente anului 2025, arătând un nivel crescut de responsabilitate civică și financiară. Potrivit datelor centralizate de Primăria Comunei Bistra, în primele șase luni ale anului, bugetul local […]