Curier Județean

Continuă acțiunile în Alba pentru respectarea măsurilor de protecție individuală și combatere COVID-19: Peste 100 de persoane sanționate în ultimele 24 de ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă acțiunile în Alba pentru respectarea măsurilor de protecție individuală și combatere COVID-19: Peste 100 de persoane sanționate în ultimele 24 de ore.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În această perioadă acțiunile sunt intensificate.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 208 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 101 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 97 de mijloace de transport din care 63 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.824 de persoane. De asemenea au fost verificate 137 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 114 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și o persoană care nu au respectat măsurile privind deplasarea.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni punctuale, organizată în Alba Iulia au fost verificate 139 de mijloace de transport, din care 49 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 372 de persoane. Au fost depistate 27 de persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară.

La Ocna Mureș au fost verificate 12 autovehicule, legitimate 98 de persoane și depistate 23 persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.

Acțiunile de control vor continua și vor fi intensificate în această perioadă, la nivelul întregului județ, scopul acestora fiind de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Theodora Maria Chelarescu, elevă a Colegiului Național „IMC” Blaj, a doua calificare consecutivă la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”

Ioana Oprean

Publicat

în

Theodora Maria Chelarescu, elevă a Colegiului Național „IMC” Blaj, a doua calificare consecutivă la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” Eleva Theodora Maria Chelarescu, din clasa a XII-a C la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noua companie de transport a Primăriei Sebeș intră în acțiune: Lista traseelor și a punctelor de vânzare a biletelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Sebeș intră în acțiune: Lista traseelor și a punctelor de vânzare a biletelor Începând de miercuri, 1 aprilie 2026, operatorul intern SC TRANSPORT PUBLIC SEBEŞ SRL, noua companie de transport a administrației locale, va presta Serviciul public de transport local de persoane, efectuat cu autobuze, în conformitate cu prevederile […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | AMENZI de peste 750.000 de lei în urma unor controale cu bodycam-uri ale Gărzii de Mediu Alba: Vizați, operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de peste 750.000 de lei în urma unor controale cu bodycam-uri ale Gărzii de Mediu Alba: Vizați, operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale În doar 6 zile, comisarii Gărzii de Mediu Alba au făcut 17 controale la operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale. În urma acestora au fost aplicate 27 de sancțiuni: 16 amenzi, […]

Citește mai mult