Curier Județean

Contabil al unei societăți comerciale din Sebeș, REȚINUT pentru DELAPIDARE și fals informatic, după ce și-ar fi însușit 450.000 de lei din încasările realizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Contabil al unei societăți comerciale din Sebeș, REȚINUT pentru DELAPIDARE și fals informatic, după ce și-ar fi însușit 450.000 de lei din încasările realizate

Poliţiştii din Alba au reţinut un bărbat bănuit de delapidare și fals informatic. În calitatea sa de contabil, la un punct de lucru din Arad, al unei societăți comerciale din Sebeș, și-ar fi însușit peste 450.000 de lei din încasările realizate. A fost prezentat în fața magistraților și va fi cercetat sub control judiciar.

La data de 20 mai 2019, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Arad, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de delapidare și fals informatic.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în perioada 2011 -2014, în timp ce era angajat, în calitate de contabil, la punctul de lucru, din Arad, al unei societăți comerciale din municipiul Sebeș, ar fi înregistrat în contabilitatea societății date false privind încasările realizate, din vânzări, la mai multe tonete din județul Arad, iar sumele și le-ar fi însușit, pe nedrept și le-ar fi folosit în interes personal.

Prejudiciul cauzat societății comerciale a fost estimat la 459.332 lei.

În cursul zilei de azi, 21 mai, bărbatul reținut a fost prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, care au dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut Polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au desfășurat la data de 23 martie 2026, o acțiune, pe raza localității Galda de Jos, care a avut drept scop menținerea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia calificați la fazele naționale ale Olimpiadei de Științe Socio-Umane 2026: Performanțe la Economie și Filosofie

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia calificați la fazele naționale ale Olimpiadei de Științe Socio-Umane 2026: Performanțe la Economie și Filosofie Pasiunea elevilor militari albaiulieni pentru studiu depășește sfera disciplinelor reale, aceștia aplecându-se cu mare interes și asupra disciplinelor socio-umane. Prin perseverență, studiu temeinic și implicarea continuă a cadrelor didactice, elevii obțin rezultate […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, participare de excepție și rezultat remarcabil la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, participare de excepție și rezultat remarcabil la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026 Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, a fost unul dintre reprezentanții județului Alba la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026.  „Elevul nostru, MIHAI MUNTEAN, a demonstrat, […]

Citește mai mult