Construirea Bazei sportive și de agrement de la Bazinul Olimpic va costa, estimativ, peste 5,7 milioane de euro
Consilierii locali din Alba Iulia vor aproba în ședința de marți, 30 iunie, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului ”Construire Baza sportivă și de agrement zona Bazin Olimpic”. Este vorba despre ștrandul pe care administrația locală dorește să-l amenajeze în locul celui care a funcționat la ”Schit” (și care va fi transformat în parc).
Potrivit raportului de specialitate, valoarea totală estimata investiției este de 25.503.123 de lei inclusiv TVA (5.773.987 de euro) iar durata de realizare este de 16 luni, pentru următoarele construcții și amenajări propuse de proiectant:
– corp clădire administrativă cu acces separat din exterior şi cu regim de înălţime max. P+M. Spațiile interioare vor avea destinaţia de birouri, caserie, zonă control acces, vestiare cu duşuri, grupuri sanitare femei/bărbaţi/persoane cu dizabilități, sală de forţă şi sală de fitness, spaţii administrative şi anexe;
– 3 bazine de înot deschise, respectiv un bazin de înot cu lungimea de 25 m şi cu adâncime variabilă de 1,4 – 2,0 m, un bazin de agrement pentru iniţiere adulţi/copii legat cu un bazin de relaxare mediu, echipat cu instalație de masaj, cu adâncimea constantă de 1,35 m și un bazin pentru copii mici și foarte mici, dotat cu instalație de jocuri de apă, cu adâncime variabilă de 0,25 – 0,40 m; toate bazinele se vor finisa cu gresie antiderapantă;
– spații tehnice pentru cele 3 bazine,
– duşuri exterioare în zona bazinelor,
– platforme exterioare bazinelor, folosite pentru plajă şi mobilate cu şezlonguri şi umbrele de soare;
– supravegherea incintei bazinului cât și accesul controlat în incinta bazei de agrement, în relaţie și coordonare cu sistemul server realizat deja în cladirea Bazinului Olimpic;
– punct alimentar tip fast-food cu terasă;
– teren de sport multifuncţional (tenis, volei, baschet etc.) la dimensiuni standard;
– gradene în zona bazinului şi a terenurilor de sport
– loc de joacă pentru copii, cu dale de cauciuc și ansamblu jocuri cu tematică acvatică;
– loc de joacă pentru copii foarte mici, cu nisip;
– reţele de utilităţi pentru clădirea administrativă şi bazinele exterioare, cişmele, sistem colectare ape pluviale, reţele de irigat;
– parcaje, drumuri şi alei de acces pietonale, suporturi urbane pentru biciclete;
– spații verzi cu arbuşti ornamentali, plante vegetale pentru protecţie şi umbrire şi zone destinate spaţiului verde înierbate cu rulouri tip gazon;
– împrejmuire incintă,
– instalaţii iluminat incintă;
– sistem propriu de încălzire apă cu panouri solare.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investiției, ștrandul va avea o capacitate de 300 de persoane/zi iar locul de joacă – 64 de copii/zi și este estimat un număr anual de vizitatori de 30.000 de persoane. Sunt prevăzute 80 de parcaje, zone verzi în suprafață de 3.000 mp și alei pietonale în suprafață de 3.500 mp.
Prin realizarea investiției vor fi create 8 locuri noi de muncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării”
Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării” Administrația locală, condusă de primarul Emilia Cândea, derulează ample proiecte de modernizare și dotare a unităților de învățământ din satele Doștat și Boz. […]
VIDEO | Fostul prim-ministru Petre Roman, prezent la Alba Iulia la 36 de ani de la Revoluția din 1989: ,,Am sperat la mai mult. Nu am reuşit să construim o politică devotată oamenilor şi interesului naţional”
Petre Roman, prezent la Alba Iulia la 36 de ani de la Revoluția din 1989: ,,Am sperat la mai mult. Nu am reuşit să construim o politică devotată oamenilor şi interesului naţional” Fostul prim-ministru Petre Roman a fost prezent duminică, 21 decembrie 2025, la Alba Iulia, unde a participat la evenimentele dedicate Zilei Victorie Revoluției […]
VIDEO | Offroad ajută bătrânii din Apuseni: 24 de familii, vizitate în prag de Crăciun de voluntari încărcați cu daruri. „Sunt oameni care nu cer nimic, doar o vorbă bună și câteva minute petrecute împreună cu ei”
Offroad ajută bătrânii din Apuseni: 24 de familii, vizitate în prag de Crăciun de voluntari încărcați cu daruri. „Sunt oameni care nu cer nimic, doar o vorbă bună și câteva minute petrecute împreună cu ei” Spiritul Crăciunului a prins viață în Apusenii dn Alba printr-o campanie umanitară născută din dorința sinceră de a ajuta. La […]