Consiliul Național al Elevilor se opune posibilei greve a profesorilor
Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța dezaprobă demersul inițiat de către Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de a organiza un protest de amploare în perioada Bacalaureatului, acest lucru urmând a avea repercusiuni asupra bunei desfășurări a examenului și, implicit, periclitând calendarul prestabilit pentru admiterea în învățământul superior.
Această posibilă grevă are ca obiect nemulțumirea sindicaliștilor cu privire la proiectul legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deși sprijinim salarizarea corespunzătoare a personalului didactic, având în vedere necesitatea formării lor continue, și asumarea educației drept o prioritate națională și din punct de vedere financiar, dată fiind necesitatea creșterii calității actului educațional în special în învățământul preuniversitar, considerăm că o întreagă generație de absolvenți nu poate fi sacrificată în detrimentul acestei metode de presiune.
În primul rând, nu elevii trebuie să răspundă pentru carențele cu care ne confruntăm la nivelul dialogului dintre partenerii educaționali și reprezentanții administrației publice centrale.
De asemenea, este fundamental ca Bacalaureatul să se desfășoare în contextul prestabilit, astfel încât admiterea în învățământul superior să se realizeze în condițiile firești, astfel încâ tniciun absolvent al ciclului liceal să nu aibă de suferit din cauza mișcărilor de protest ale federațiilor sindicale.
Pe această cale, facem apel la înțelegerea liderilor de sindicat și le readucem în atenție faptul că un dialog transparent, sprijinit pe aspecte concrete, poate fi soluția optimă de adoptat în vederea ameliorării inconvenientelor, fără ca efectele negative să se răsfrângă asupra principalilor beneficiari ai sistemului de învățământ și, în acest caz, asupra viitorului lor academic și profesional.
”Consiliul Național al Elevilor vede în demersul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ o abordare injustă și lipsită de profesionalism. Cu ce este vinovată această generație de elevi pentru lipsa unei finanțări salariale corecte și pentru nerespectarea promisiunilor guvernamentale? De absolut fiecare dată elevii au susținut majorăriile salariale și au considerat acest aspect o prioritate pentru sistemul educațional, însă nu vom tolera folosirea elevilor pentru a sensibiliza societatea. Comunicarea și dialogul sunt soluția, nicidecum periclitarea Examenelor Naționale”, a spuis Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]
VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu
Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]