Actualitate

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Kronospan vrea să preia ZG Timber Sebeș: „O decizie va fi emisă în termenele prevăzute de lege”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Kronospan vrea să preia ZG Timber Sebeș: „O decizie va fi emisă în termenele prevăzute de lege”

„Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Kronospan Holdings South Limited intenţionează să preia ZG Timber Sebes SRL”, anunţă autoritatea de concurenţă, potrivit News.ro.

ZG Timber Sebeș SRL dispune la Sebeș de capacităţi de producţie pentru cherestea şi peleţi

Kronospan Holdings South Limited este specializată în producţia şi distribuţia plăcilor aglomerate din lemn (PAL, MDF, OSB) şi a plăcilor melaminate.

Citește și: Kronospan a cumpărat fosta fabrică Holzindustrie Schweighofer, în prezent ZG Timber din Sebeș. Ce se întâmplă cu angajații

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile, notează News.ro.

Grupul Ziegler a intrat în insolvenţă în urmă cu câteva luni, fiind vorba de compania care deţine fosta fabrică din Sebeş a HS Timber, cunoscută în trecut drept Holzindustrie Schweighofer.

În 2023, compania austriacă HS Timber, fostă Schweighofer, a vândut fabrica din Sebeş, atunci cu 650 de angajaţi, grupului german Ziegler, constructor de case de lemn. Divizia de fabrici de cherestea a Grupului Ziegler mai deţine unităţi de producţie în Germania şi Suedia.

La finele anului 2019, grupul austriac Holzindustrie Schweighofer a anunţat că adoptă un nume şi o imagine nouă şi devine HS Timber Group, iar fabricile Grupului – cele trei fabrici de cherestea (Sebeş, Rădăuţi, Reci) şi fabrica de panouri din lemn masiv din România (Siret), împreună cu fabrica de cherestea din Germania (Kodersdorf) – vor funcţiona sub numele de HS Timber Productions. Fabrica de panel din România (Comăneşti) funcţionează sub numele de HS Baco Panels.

Kronospan este o companie din industria prelucrării lemnului din Austria, cu fabrici producătoare de panouri din lemn în Europa şi China. Compania a intrat pe piaţa din România în anul 1999 când a deschis o firmă de import. În 2004 a achiziţionat de la Gruppo Frati fabrica de la Sebeş care produce PAL (plăci aglomerate din lemn) şi MDF (medium-density fibreboard) pentru industria mobilei, într-o tranzacţie de 250 milioane de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult