Politică Administrație

Congres extraordinar al PNL pe 26 iulie – se aprobă fuziunea cu PDL

Ioana Oprean

Publicat

în

Delegația Permanentă a liberalilor a decis convocarea Congresului extraordinar pe 26 iulie pentru aprobarea fuziunii cu PDL, după cum a declarat, marți, președintele PNL, Klaus Iohannis citat de AGERPRES.

S-a decis convocarea Congresului extraordinar pentru data de 26 iulie, ora 12,00, în Parlament, cu două puncte pe ordinea de zi: aprobarea statutului noului partid care se va realiza din fuziunea PNL-PDL și aprobarea protocolului politic pentru aceeași fuziune. În acest fel, pe 26 iulie se va încheia procedura de decizie politică„, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.

El a arătat că în aceeași zi va avea loc și Congresul PDL iar ulterior Congresul comun al liberalilor și democrat-liberalilor.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]

Citește mai mult

Politică Administrație

A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre”

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre” A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, a anunțat, miercuri, 11 martie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.  „Suntem primul județ din România […]

Citește mai mult