Actualitate

Conflict între rude la Petrești, Sebeș. Jnadarmii au imobilizat un bărbat înarmat cu un cuțit

Bogdan Presecan

Publicat

în

În timp ce făcea curăţenie în podul locuinţei, un bărbat din Petreşti a fost ameninţat de cumnatul său cu un cuţit, informează Jandarmeria Alba. Un echipaj a intervenit de urgenţă, iar agresorul riscă acum să fie cercetat penal.

Potrivit unui comunicat remis prese de Jandarmeria Alba,  “Secţia de Inspectoratului din Sebeş a fost solicitată să intervină miercuri, 30 iulie, în localitatea Petreşti pentru a aplana un conflict spontan izbucnit între două rude.

Din primele verificări se pare că totul a pornit de la faptul că O.M. (54 de ani) a fost deranjat de zgomotul făcut de cumnatul său în timp ce curăţa o dependinţă a locuinţei comune. Aflat în avansată stare de ebrietate, bărbatul i-a solicitat rudei sale să înceteze, însoţindu-şi cererea, conform martorilor, de arătarea unui cuţit. Între cei doi bărbaţi a izbucnit o ceartă, iar în momentul în care au început să se îmbrâncească, familia celui ameninţat cu cuţitul a apelat 112.

La faţa locului a intervenit de urgenţă un echipaj de jandarmerie care a aplanat conflictul şi l-a imobilizat pe agresor. Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de ameninţare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Sebeş pentru continuarea cercetărilor în cauză.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult