Conducătorii auto vor putea obține mai ușor duplicatul cărții de identitate a mașinii, în cazul pierderii sau furtului
Camera Deputaților a adoptat recent, cu unanimitate de voturi, ca for decizional, proiectul de modificare a OG nr. 78/2000, care prevede o procedură mai simplă pentru șoferii care vor eliberarea unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, în cazul pierderii sau furtului acesteia.
Și Senatul a votat pentru schimbarea prevederilor inițiate de Guvern, argumentate ca fiind o necesitate, deoarece procedurile actuale sunt “excesive” și în plus, se pot reduce costurile administrative. Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil proiectului, iar Comisia de industrii a avizat favorabil, dar cu unele amendamente propunerea.
Principalele modificări sunt:
– eliminarea obligativității prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului;
– completarea situațiilor de emitere a unui duplicat, pentru toate cazurile în care la înstrăinarea vehiculului, ultimului proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate;
– eliminarea obligativității publicării unui anunț în Monitorul Oficial în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului.
Ordonanța nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România – art. 161 va avea următorul cuprins:
“(1) În cazul pierderii, furtului sau al distrugerii cărții de identitate a vehiculului ori al nerespectării dispozițiilor art. 10 alin. (5), RAR poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului, după identificarea vehiculului.
(2) Procedura de eliberare a duplicatului cărții de identitate a vehiculului, în stuațiile prevăzute la alin. (1), precum și documentele necesare, se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.
(3) Pentru emiterea de către R.A.R. a unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a” (amendament introdus de Comisia pentru transporturi)
În termen de 60 de zile de la adoptare, ministerul Transporturilor va actualiza Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor- RNTR 7. Legea intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, luni, 16 martie 2026 Metodologia-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului este de a reglementa cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice. Portofoliul profesional conține informații precum: […]