Condamnat la închisoare cu amânare pentru că a pretins și primit bani pentru ”rezolvarea” unui permis de conducere suspendat
Condamnat la închisoare cu amânare pentru că a pretins și primit bani pentru ”rezolvarea” unui permis de conducere suspendat.
Un bărbat a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. C. Costică a pretins şi primit, în cursul lunii decembrie 2018, de la două persoane, suma de 600 lei, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din poliţie, în sensul de a-i determina să restituie permisul de conducere suspendat al unuia dintre denunţători, înainte de expirarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.
Cei doi au depus un denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, prin care care au sesizat fapta ilegală. Unul dintre denunţători a fost contactat de inculpat, care i-a pretins suma de 100 euro şi 100 lei în acelaşi scop, întâlnirea urmând să aibă loc în municipiul Alba Iulia în data de 8 ianuarie 2019.
Denunţul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, iar în baza ordonanţei de delegare a procurorului de caz, ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba l-au prins în flagrant pe C. Costică, în timp ce a primit sumele de bani de la denunţătorul pentru care ar fi trebuit să intervină în vederea restituirii permisului suspendat.
Bărbatul a fost plasat ulterior sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Tribunalul Alba a stabilit prin decizia din 18 iunie 2019, ca executarea pedepsei să fie amânată pe o perioadă de 2 ani.
”Dispune confiscarea sumei de 470 lei de la inculpatul C. Costică, sumă primită la data de 27.12.2018. Constată că sumele de 100 euro și 100 de lei primite de inculpat la data de 08.01.2019 au fost restituite denunțătorului. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi judecăţii”, se mai precizează în conținutul hotărârii instanței de judecată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
TOXIINFECȚIE alimentară de proporții în stațiunea turistică Vârtop: 16 copii și 2 adulți transportați de urgență la spital
TOXIINFECȚIE alimentară de proporții în stațiunea turistică Vârtop: 16 copii și 2 adulți transportați de urgență la spital În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de […]
Sistemul de bike sharing din Alba Iulia va demara în perioada 15-20 iulie 2025 Sistemul de bike sharing pe traseele de mobilitate din Alba Iulia va deveni funcțional în perioada 15-20 iulie 2025, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, pentru ziarulunirea.ro. Citește și: FOTO | Primele 10 biciclete electrice au ajuns în Cugir: […]
FOTO | Salcie doborâtă de vântul puternic peste o mașină parcată pe strada Petru Maior, din Alba Iulia. Intervenții pe mai multe străzi din municipiu pentru înlăturarea copacilor căzuți și a firelor de electricitate
Salcie doborâtă de vântul puternic peste o mașină parcată pe strada Petru Maior din Alba Iulia. Intervenții pe mai multe străzi din municipiu pentru înlăturarea copacilor căzuți și a firelor de electricitate O salcie a fost doborâtă de vântul puternic peste o mașină parcată pe strada Petru Maior din Alba Iulia. Alte intervenții au loc […]