Concertul trupei Pasărea Rock, anunţat pe 13 decembrie, la Alba Iulia, a fost anulat. Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică s-a accidentat
Concertul pe care trupa Pasărea Rock urma să-l susţină sâmbătă, 13 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a fost anulat. Arstistul Ovidiu Lipan Ţăndărică s-a accidentat, luni, la mâna dreaptă, în timpul unui eveniment aniversar desfăşurat la Bucureşti. Managerul tupei a anunţat că fost nevoit să anuleze toate spectacolele din perioada 10-18 decembrie.
„În timpul recitalului Pasărea Rock de luni, 8 decembrie, desfășurat în timpul evenimentului aniversar Gala „Stele Românești” Ivan Patzaichin 65 la Teatrul Național din București, Sala Studio, artistul Ovidiu Lipan Țăndărică s-a accidentat la mâna dreaptă. Recitalul a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar programul artistic a fost dus până la final conform dictonului The Show Must Go On”, a transmis managerul trupei.
În seara evenimentului, Ovidiu Lipan Țăndărică nu a acordat importanță incidentului și nu a primit pe loc ajutor de specialitate, însă aseară lucrurile s-au complicat și s-a impus intervenția medicală, artistul fiind dus la urgențe. În prezent mâna dreaptă este pusă în atelă, iar artistului i-au fost recomandate repaus și medicație timp de o săptămână.
“Precum Ivan Patzaichin cu pagaia, am încercat și eu cu un băț, dar nu mi-a reușit. Ne vedem cu mare drag la următoarele concerte din orașul dumneavoastră. Sărbători fericite și gândiți-vă la mâna mea dreaptă care a primit săgeata zeului muzicii. De-acum sunt binecuvântat, voi fi și mai în formă! Vă pup și vă bat tare!”, a declarat optimist Ovidiu Lipan Țăndărică.
Au mai fost anulate spectacolele din 11 decembrie, la Cinema Patria, București şi din 14 decembrie, la Euphoria Music Hall, Cluj-Napoca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbări majore la Codul Rutier. Amenzile ar putea fi plătite direct la polițiști, iar unii şoferi nu vor mai avea voie pe autostrăzi şi drumuri expres
Schimbări majore la Codul Rutier. Amenzile ar putea fi plătite direct la polițiști, iar unii şoferi nu vor mai avea voie pe autostrăzi şi drumuri expres Noi reguli pentru şoferi ar putea fi adoptate în curând. Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite, din nou poliţistului, pe loc. În plus, tinerii de 16 ani care […]
PENSII 2026 | Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în acest an
Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în 2026 Modificările legislative din sistemul public de pensii survenite în ultimii ani au adus numeroase schimbări. Este important de aceea de înțeles clar ce condiții trebuie îndeplinite, ce documente sunt necesare și cum decurge procedura de stabilire a pensiei. Citește și: Ajutoare […]
Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi: Ce nereguli au fost constatate
Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi Peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în perioada 2-8 martie de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi. Au fost aplicate 552 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 325 celor care nu foloseau centura de siguranţă. […]