Actualitate

Concediile în rate, noua modă în rândul iubitorilor de vacanțe. Care sunt condițiile de înscriere și în câte tranșe se pot plăti sejururile

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Concediile în rate, noua modă în rândul iubitorilor de vacanțe. Care sunt condițiile de înscriere și în câte tranșe se pot plăti sejururile

Petrecerea Divorțaților

Concediul plătit în rate este o variantă tot mai căutată de români. Vacanţele sunt din ce în ce mai scumpe, iar oamenii caută soluţii noi.

Plata în rate a vacanţelor poate fi aleasă atât de cei care vor excursii în străinătate, cât şi de cei care îşi petrec concediul în România. Agenţiile propun chiar ele modalităţi de eşalonare, în funcţie de tipul excursiei.

Se achită un avans de 20%. Următoarea rată, cea de 30%, se poate plăti în următoarele luni. Ultima, cea de 50%, se plăteşte înainte de plecare. Cine are banii înainte de termen, poate să achite oricând vacanţa.

O a doua variantă pentru a plăti vacanţa în rate este prin bancă, cu cardul de credit sau de cumpărături. De cele mai multe ori turistul alege numărul de rate, de la două până la douăsprezece.

Săptămâna viitoare începe târgul de turism. Pentru cei care se vor să cumpere un sejur sau un circuit, ofertele vor fi disponibile şi online, între 23 şi 26 februarie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Circulația rutieră pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulația rutieră pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociaței Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic […]

Citește mai mult

Actualitate

Schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze ar putea fi prelungită şi după 1 aprilie 2027. Ministrul Energiei: ,,Până la sfârşitul anului să avem un obiectiv concret cu tot ce se va întâmpla mai departe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze ar putea fi prelungită şi după 1 aprilie 2027. Ministrul Energiei: ,,Până la sfârşitul anului să avem un obiectiv concret cu tot ce se va întâmpla mai departe” Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, intenționează să continue schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale şi după data […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionarea la limită de vârstă: Ce trebuie să știe românii înainte de a ieși la pensie. Vârsta, vechimea și actele care pot face diferența

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarea la limită de vârstă: Ce trebuie să știe românii înainte de a ieși la pensie. Vârsta, vechimea și actele care pot face diferența Obținerea pensiei pentru limită de vârstă nu se rezumă la împlinirea unei anumite vârste. Stagiul de cotizare, documentele care dovedesc vechimea în muncă și veniturile realizate de-a lungul carierei sunt elemente […]

Citește mai mult