Politică Administrație

Concedieri în masă la Hidroelectrica. Peste 303 salariaţi disponibilizați, dintre care o parte de la sucursala Sebeș

Bogdan Presecan

Publicat

în

Astăzi au fost anunțate nu mai puțin 304 de concedieri din rândul salariaților Hidroelectrica. Valul disponibilizărilor lovește și la sucursala Hidroelectrica din Sebeș, unde peste 10 persoane se află pe lista neagră.

Petrecerea Divorțaților

A fost concediat și controversatul director general al Hidroelectrica, Traian Oprea. Printre ceilalți 303 salariaţi, disponibilizați se află lideri de sindicat, directori şi soţii de directori.

„Astăzi (marţi – n.r.) au fost disponibilizaţi 304 salariaţi, printre care directori, lideri de sindicat şi soţii de directori. Când a auzit de concedieri, Traian Oprea s-a îmbolnăvit subit şi s-a internat. În consecinţă am trimis executorul judecătoresc”, a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al producătorului de energie.

În urma acestor disponibilizări, numărul angajaţilor Hidroelectrica scade la aproximativ 4.500.

Potrivit lui Borza, Oprea deţinea în o funcţie de „simplu inginer” în Hidroelectrica. Întrebat de ce l-a concediat, Borza a afirmat: „De competent ce era”.

Potrivit Mediafax „Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009. El a fost retras în 2009 pe poziţia de director general adjunct, preşedintele Traian Băsescu declarând atunci că pentru înlocuirea lui şi-a folosit influenţa asupra Guvernului.

În luna ianuarie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, l-a numit pe Oprea consilier personal. Premierul Victor Ponta a spus atunci că s-a supărat când a aflat că „Vosganian îl ia consilier tocmai pe cel care a semnat toate contractele cu «băieţii deştepţi»”. Ulterior, Vosganian a renunţat la Oprea.”

Hidroelectrica este în insolvenţă din iunie anul trecut.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa: Mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult