Comunicat de presă USR-PLUS Alba Iulia| LUNEA ALBĂ: Ziua în care luptăm pentru recâștigarea democrației și a respectului față de lege la Alba Iulia
Astăzi este o zi cu importanță majoră pentru democrația din Alba Iulia. Este ziua în care luptăm, alături de albaiulieni, pentru a readuce respectul și litera legii în activitatea Primăriei Alba Iulia. După cum știți viceprimarul cu atribuții de primar, Voicu Paul, și PNL au folosit ILEGAL bani publici pentru promovarea electorală, iar acest lucru a fost stabilit oficial de Biroul Electoral Alba Iulia.
Au consumat zeci sau poate chiar sute de mii de euro (așteptăm să ne spună oficial cât au consumat) pentru afișe și meshuri publicitare cu care au împânzit orașul, deși legea interzice folosirea banilor publici în acest scop.
Acum, în loc să scoată mâna din buzunarul albaiulienilor de unde luat acești bani și să își ceară scuze public, Voicu Paul și PNL au contestat decizia, iar totul se judecă, luni, 14 septembrie 2020, al Biroul Electoral Județean. Sunt disperați că, pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, albaiulienii văd cum un grup de băieți deștepți au confiscat Alba Iulia și dispun, după bunul plac, de banii albaiulienilor, bani publici plătiți de fiecare dintre noi. Sunt bani care ar fi trebuit să ajungă în asfaltare de străzi sau în modernizarea școlilor în care învață copiii noștri, sunt bani plătiți de pensionarul care a muncit o viață sau de tânăra familie care locuiește într-un cartier nou al municipiului și ajunge acasă pe o stradă neasfaltată, plină de noroi sau de praf.
Disperați că au fost prinși cu mâna băgată adânc în bugetul municipiului, liberalii și Voicu Paul au apelat chiar la firme de avocatură pentru a căuta vorbe meșteșugite prin care să conteste decizia inițială a BEC Alba Iulia. Din păcate sperăm să nu îi mai salveze nimeni și nimic și să plătească pentru faptele lor.
Astăzi este LUNEA ALBĂ, ziua în care albaiulienii încep să își recâștige orașul din mâna unei găști de interese care a amanetat și a sufocat fiecare cartier, fiecare stradă, fiecare bloc din Alba Iulia. E ziua în care luptăm pentru LEGE și ORDINE, pentru RESPECT față de cetățean și pentru OPRIREA RISIPEI banului public.
Gravitatea faptei lui Voicu Paul și a echipei PNL, care conduc vremelnic Primăria Alba Iulia, este cu atât mai mare cu cât, potrivit unui răspuns semnat chiar de viceprimarul cu atribuții de primar, banii care au fost folosiți pentru afișe și mesh-uri sunt din proiecte cu finanțare europeană. Bani publici europeni folosiți astfel pentru campania electorală!
Cerem public Primăriei Alba Iulia să prezinte lista tuturor cheltuielilor efectuate atât pentru panourile cu care a împânzita acum orașul și care sugerează votarea lui Voicu Paul prin folosirea mesajului de campanie al acestuia #creștemAlbaIulia, cât și pentru perioada de precampanie electorală. După exemplul actual, avem mari semne de întrebare dacă banii publici nu au fost folosiți și pentru precampania electorală.
AJUNGE! V-ați bătut joc prea mult de Alba Iulia! Ați folosit prea mult administrația publică pentru a risipi banii publici și pentru a acorda beneficii băieților deștepți!
Alături de albaiulieni cerem public autorităților competente să înceapă cercetările privind cheltuirea ILEGALĂ a banilor publici în campania electorală.
LUNEA ALBĂ este ziua în care luptăm pentru recâștigarea democrației și a respectului față de lege la Alba Iulia!
Biroul de presă al Alianței USR-PLUS Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare
Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare România trece printr-o situație economică dificilă, iar singura șansă pentru redresare este un pachet de măsuri care să stimuleze creșterea economică și să încurajeze companiile pentru a face noi investiții prin care să creeze locuri […]
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Aiud, cu sediul în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, județul Alba, titular al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a […]
6-7 octombrie 2025 | Seniorii din municipiul Sebeș, sărbătoriți în cadru festiv: Cum se fac înscrierile
Seniorii din municipiul Sebeș, sărbătoriți în cadru festiv: Cum se fac înscrierile De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, seniorii din municipiul Sebeș la o sărbătoare care le este dedicată. Aceasta va avea loc la „Pavilion Mercur” din Lancrăm, în zilele de 6 și 7 octombrie 2025, de la ora 14:00. Pentru înscrieri, seniorii din municipiul […]