Ştirea zilei

Comunicat de presă| Sorin Ioan Bumb, senator PNL de Alba. Senatul a votat: contribuția proprietarilor pentru anveloparea blocurilor între 2% și 5%

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Comunicat de presă| Sorin Ioan Bumb, senator PNL de Alba. Senatul a votat: contribuția proprietarilor pentru anveloparea blocurilor între 2% și 5%

Senatul a adoptat astăzi Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.179/2022 pentru modificarea și completarea OUG.18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Prin această lege, contribuția proprietarilor la lucrările de anvelopare a blocurilor, executate cu fonduri europene, scade la maxim 5% din valoarea lucrărilor, ea putând fi de doar 2% acolo unde primăriile locale suportă din bugetul lor restul de 3%.

Având în vedere că alocarea totală de fonduri europene din cadrul programelor regionale 2021-2027 este de peste 600 de milioane de lei, apelurile de proiecte urmând a se desfășura în primul trimestru al acestui an, era nevoie de prevederi legislative clare, care să ajute accesarea acestor fonduri, crescând numărul de locuințe reabilitate termic și implicit calitatea vieții cetățenilor. Având în vedere și criza energetică pe care o traversăm, măsura este și mai urgentă, mai ales că cea mai ieftină energie rămâne, întotdeauna, cea pe care nu o consumi.

Astfel, prin această lege, se asigură diminuarea contribuției suplimentare pe care administrațiile locale și cetățenii trebuie să le plătească în cadrul acestor proiecte de reabilitare termică, 90% din bani urmând să vină din fondurile europene, 5% din alocări de la bugetul de stat și restul de 5% urmând să fie împărțit între administrațiile locale și asociațiile de proprietari, primăriile putând asigura maxim 3% din costurile totale.

Sorin Ioan BUMB

Senator PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Inginer mecanic ziua, artist în timpul liber – Un tânăr din Alba, omul care dă viață lemnului: Mărțișoare din lemn, globuri pictate, cruci sau icoane, inspirate din viața satului, din natură sau din tematica religioasă

Mădălina Opriș

Publicat

în

Inginer mecanic ziua, artist în timpul liber – Un tânăr din Alba, omul care dă viață lemnului: Mărțișoare din lemn, globuri pictate, cruci sau icoane, inspirate din viața satului, din natură sau din tematica religioasă Bogdan Octavian Purdea, un tânăr din Cugir, județul Alba, cu rădăcini în satul Acmariu, este de profesie inginer mecanic, dar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș: rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă. Care ar fi fost cauza

Bogdan Ilea

Publicat

în

Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș: rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă. Care ar fi fost cauza Inspectoratul de Poliție Județean Alba a transmis astăzi, 23 februarie, noi informații despre tragedia din Sebeș care a șocat întreaga comunitate din oraș.  Astfel, în urma efectuării examenului necroptic, rezultatele preliminare […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN1 Săcel-Sebeș: O persoană a decedat după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară. Trafic blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL pe DN1 Săcel-Sebeș: O persoană a decedat după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară. Trafic blocat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1 Săcel – Miercurea Sibiului, în apropierea localității Săliște, județul Sibiu, după ce a avut loc o coliziune între un […]

Citește mai mult