Comunicat de presă| Sorin Bumb: Întreaga mea activitate de parlamentar am desfășurat-o în folosul oamenilor (P)
Tocmai închei un prim mandat de parlamentar în camera Deputaților și sunt onorat să fiu parte a celei mai bune și mai puternice echipe din administrația județului Alba – echipa PNL, care s-a preocupat mereu să facă bine pentru oamenii din județul Alba. Ca parte a acestei echipe și eu am acționat cu responsabilitate și respect pentru oameni, punându-mi întreaga activitatea de parlamentar în slujba lor.
Mereu am considerat că un parlamentar trebuie să facă legi bune și juste, dar trebuie să fie și un sprijin real pentru comunitățile locale, un reprezentant de încredere al lor în București. Așa am reușit să promovăm lucruri bune pentru oameni și pot să vă spun clar și răspicat că multe din schimbările bune petrecute în țară, în ultimii ani, nu au plecat din București, ci au venit din Alba!
Prin toate legile și inițiativele avute, de când activez în Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, am dat o formă concretă devotamentului meu față de oamenii din Alba. Am sprijinit numeroase proiecte locale ale primăriilor și mă bucur să văd că aceste proiecte vor fi duse la bun sfârșit și vor crește calitatea vieții cetățenilor din comunele și orașele Albei. Transalpina de Apuseni, Complexul Balnear de la Ocna Mureș, noua bază sportivă din Aiud, investiția în parcul logistic de la Mirăslău ori subtraversarea autostrăzii de la Rădești, folosită de agricultorii din întreaga zonă, sunt doar cele mai mari și mai vizibile dintre proiectele pe care, alături de colegii mei din echipa PNL, de la nivel local, județean și național, le-am sprijinit să se realizeze.
În egală măsură, am promovat câteva reglementări de bun simț în domeniul energiei. Știam deja, datorită experienței profesionale acumulate în anii când am lucrat în domeniul distribuției de gaze și apoi în Consiliul Județean Alba, că sunt probleme mari în acest sector. Știu prea bine că, deși e la modă să vorbim de energie verde, cei mai mulți cetățeni români încă își prepară hrana zilnică la butelie sau la soba cu lemne. De aceea, m-am implicat în reformarea acestui domeniu și acum se pot construi noi rețele de gaz, finanțate din fonduri UE, nu pe banii cetățenilor. În plus, conectarea la rețelele de curent și gaz se va face mult mai simplu și mai repede, iar cetățenii nu vor mai trebui să plătească taxe foarte scumpe pentru branșare și proiectare.
M-am implicat în egală măsură și în reformarea Legii Minelor, pentru că legislația existentă până acum avea prea multe lipsuri și „portițe” de care mulți „băieți deștepți” le foloseau în interesul propriu. Nu era adaptată la zilele noastre și la tehnologiile de extracție și prelucrare din zilele noastre. Județul Alba este un județ cu tradiție în acest domeniu și oricât de frumos ar suna, locuitorii din Apuseni nu pot trăi doar din turism și fructe de pădure. Este nevoie de o economie puternică care să susțină zona și este nevoie de o legislație care să ne permită să ne protejăm resursele și să le putem exploata corect, în beneficiul oamenilor, mai ales că acum există tehnologii sigure de exploatare, folosite în toată lumea, care permit valorificarea resurselor subsolului și dezvoltare economică protejând, în același timp, natura.
Mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți personal și știți că ce zic, realizez. Pentru mulți dintre voi, sunt Sorin, pentru alții „domnul deputat”, dar vă spun ce NU am fost și nu o să fiu vreodată: un politician demagog, care se duce în Parlament doar ca să fie văzut și auzit. Rămân același om simplu dar implicat, dedicat proiectelor locale care pot face mai bună viața cetățenilor și pot dezvolta Alba!
Sorin Ioan BUMB
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: PSD susține continuarea plafonării prețurilor la alimente
Plafonarea prețurilor la alimente, adoptată la inițiativa PSD, nu este un moft, ci o necesitate reală pentru un trai mai bun. Măsura trebuie să continue și după 1 octombrie pentru protejarea a milioane de români. Datele oficiale arată efectele pozitive ale plafonării prețului la alimente, la 2 ani de la introducerea acestei măsuri. Făina este […]
Comunicat de presă Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare
Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare România trece printr-o situație economică dificilă, iar singura șansă pentru redresare este un pachet de măsuri care să stimuleze creșterea economică și să încurajeze companiile pentru a face noi investiții prin care să creeze locuri […]
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Aiud, cu sediul în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, județul Alba, titular al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a […]