COMUNICAT DE PRESĂ| Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: „Modernizarea drumurilor comunale din Alba trebuie să devină un proiect de importanță județeană”
COMUNICAT DE PRESĂ| Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: „Modernizarea drumurilor comunale din Alba trebuie să devină un proiect de importanță județeană”
Rețeaua de drumuri comunale din județul Alba însumează circa 50% din lungimea totală a drumurilor publice, iar modernizarea acesteia trebuie să devină un proiect de importanță județeană.
Bugetele anuale ale primăriilor din mediul rural sunt insuficiente pentru asfaltarea drumurilor și aducerea lor la standardele dorite de către cetățeni. În acest fel, s-a ajuns în situația în care circa 60% dintre drumurile comunale ale județului Alba să fie din piatră și din pământ.
Așadar, implicarea activă a Consiliului Județean este extrem de importată. Ea trebuie să fie atât directă, prin alocarea de fonduri, cât și indirectă, prin identificarea de surse de finanțare pentru modernizarea drumurilor. CJ Alba are această posibilitate, fiind cea mai bogată instituție din județ (cu excedent bugetar de circa 25 de milioane de euro în anul 2021) și dispune de resursă umană bine calificată.
Asfaltarea drumurilor comunale se poate realiza, spre exemplu, prin încheierea unor protocoale de colaborare între Consiliul Județean și autoritățile locale sau asocierea prin parteneriate între județul Alba și unitatea administrativ teritorială care deține drumul ce se dorește a fi asfaltat.
Lipsa asfaltului de pe ulițele noastre are multiple consecințe nefaste și afectează mobilitatea, dezvoltarea economică și viața de zi cu zi a oamenilor. Aceasta este o cauză care duce la depopularea continuă a satelor.
În urmă cu câteva zile am vorbit, din nou, despre înființarea unui departament, la nivelul Consiliului Județean Alba, care să ajute primăriile din rural să scrie, acceseze și implementeze proiecte cu finanțare europeană.
Trebuie să ajutăm satele noastre să se dezvolte! Oamenii din mediul rural nu vor să dispară viața frumoasă de la țară!
Cu respect pentru locuitorii județului Alba,
Deputat, Radu Marcel Tuhuț
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]
