Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba: ”Scurt bilanț al primilor trei ani de mandat parlamentar! Mulțumesc oamenilor din Munții Apuseni și județul Alba”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Comunicat de presă| Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba: ”Scurt bilanț al primilor trei ani de mandat parlamentar! Mulțumesc oamenilor din Munții Apuseni și județul Alba”

Astăzi ajung la finalul celui de-al treilea an petrecut în Parlamentul României, onorat de încrederea acordată de către cetățenii județului Alba. În acești trei ani, m-am străduit să preiau cât mai multe dintre solicitările moților și nu numai, să reprezint fiecare localitate și să identific cele mai bune soluții pentru problemele oamenilor din județul nostru.

Sărbătoarea Muzicii 2025

Una dintre cele mai importante reușite a fost aprobarea amendamentului depus la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024 prin care se va aloca suma de 500.000 de lei pentru repararea acoperișului la Spitalul Orășenesc ”Dr. Alexandru Borza” din Abrud. Mă bucur că, în acest fel, am putut veni în sprijinul cadrelor medicale și deopotrivă pacienților. Această investiție va contribui la crearea unui mediu sigur și sănătos în cadrul spitalului, unde pacienții pot primi îngrijirea medicală de calitate pe care o merită. Investiția în infrastructura medicală este esențială pentru asigurarea unui sistem de sănătate eficient și de calitate!

De asemenea, unul dintre cele mai importante momente petrecute alături de cetățeni a fost în timpul zilelor inundațiilor succesive din Munții Apuseni. În acele momente, am lucrat cot la cot, lopată lângă lopată, alături de oamenii din comunele Sohodol, Meteș, Poiana Ampoiului, Albac, Abrud și Câmpeni, care pierduseră aproape toată agoniseala de-o viață. Am depus eforturi pentru a obține ajutoare cât mai rapide din partea guvernului și pentru a asigura asistența necesară pentru restabilirea serviciilor publice, deși fostul premier Vasile Cîțu nu a simțit nevoia să vină să le strângă mâna oamenilor și să îi asigure că totul va reveni la normal.

Recent, am făcut demersuri pentru dezvoltarea serviciilor publice din zona munților Apuseni, cum ar fi solicitarea către Ministerul Muncii pentru înființarea unui nou cabinet de expertiză medicală care să deservească toate localitățile din Apuseni și extinderea detașamentelor de pompieri din cadrul Inspectoratului de Urgență.

La Bucium, am participat activ la dezvoltarea campaniei de împădurire. Pentru SC Cupru Min Abrud am susținut în Parlament investiții de milioane de euro pentru modernizare și retehnologizare. Totodată, am solicitat factorilor decidenți de la Ministerul Economiei majorarea salariilor pentru angajații din producție și creșterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei, fundamentând aceste necesități. De asemenea, pentru localitățile din Apuseni, am solicitat în Parlament acordarea reducerii de 50% pentru facturile de energie electrică.

În domeniul energetic, am susținut reducerea prețului la lemnele de foc, am votat pentru reglementarea prețurilor energiei electrice, ceea ce a dus la scăderea facturilor, și am solicitat investiții în rețeaua de transport a energiei electrice din Munții Apuseni, în vederea reducerii numărului de întreruperi de curent pe timpul iernii.

Printre alte demersuri realizate, aș dori să menționez transmiterea solicitărilor cetățenilor din comunele Vidra și Meteș, cu privire la atacurile repetate ale animalelor sălbatice asupra gospodăriilor, către instituțiile abilitate și în mod special către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Am votat, de asemenea, pentru anularea amenzilor acordate în mod ilegal și dictatorial în timpul pandemiei de către apostolii austerității ”echipei câștigătoare”, făcându-se astfel dreptate între lumea noastră, a oamenilor simpli, și lumea celor care organizau petreceri în cabinetul premierului în 2021.

Mai presus de orice, în acești trei ani, am reușit să fiu alături de oameni, de fiecare dată când aceștia mi-au solicitat prezența și nu doar atunci. Am sprijinit primarii care au avut nevoie de ajutor în deblocarea finanțării pentru obiectivele de investiții locale, fie că a fost vorba de reabilitarea și modernizarea școlilor sau spitalelor, fie că a fost vorba de reabilitarea drumurilor sau de asfaltarea ulițelor de pământ. Fiecare proiect reușit și dus la bun sfârșit înseamnă oameni fericiți și comunități dezvoltate.

Așa cum am afirmat încă de la începutul mandatului meu: îmi doresc să fiu partenerul primarilor, dar și al cetățenilor din Alba și, în mod deosebit, din Munții Apuseni. Am reușit să realizăm lucruri importante împreună, dar mai avem multe de făcut! Așadar, dragi cetățeni ai județului Alba, vă doresc sărbători fericite și un an nou plin de realizări!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Noul bazin de înot de la Sebeș prinde contur. Primar: „Speranța noastră este ca lucrările să fie finalizate în toamnă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noul bazin de înot de la Sebeș prinde contur. Primar: „Speranța noastră este ca lucrările să fie finalizate în toamnă” Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor s-a aflat din nou pe șantierul noului bazin de înot. El a reiterat în context importanța acestei investiții pentru comunitatea locală.  Citește și: Costuri actualizate pentru bazinul de înot de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Ample lucrări de întreținere a drumurilor județene din Alba: Unde se acționează

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ample lucrări de întreținere a drumurilor județene din Alba: Unde se acționează În județul Alba sunt desfășurare lucrări ample de întreținere a drumurilor județene, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.  Citește și: FOTO | Drumul Mănăstirilor (DJ 750 C) va fi MODERNIZAT complet. Este cea mai mare investiție din acest an din […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Care este stadiul lucrărilor la noul spital din Zlatna: Proiectul de reabilitare și modernizare, foarte avansat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor la noul spital din Zlatna: Proiectul de reabilitare și modernizare, foarte avansat Autoritățile locale au făcut public, la începutul lunii iulie 2025, stadiul lucrărilor la noul spital din Zlatna. Potrivit consilierului județean Tudor Ponoran, proiectul de reabilitare și modernizare este foarte avansat. Citește și: Reabilitarea și modernizarea clădirii spitalului din Zlatna: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea