Comunicat de presă| Programul PSD pentru salvarea învățământului: școli sigure și acces echitabil la educație (P)

PRO ROMÂNIA - Alegeri parlamentare 2020
Elevii, părinții și dascălii au nevoie de susținere și programe suport pentru a face față haosului generalizat din educație, creat de pandemie și dublat de măsuri incerte, incoerente și agresive, luate de Guvernul Orban, care a amplificat haosul din întrega societate românească.

PSD a pus mereu educația pe primul loc, în timp ce PNL vede elevii ca pe niște ”răspândaci”, iar profesorii, care nu au acces la tehnologie, sunt amenințați cu repercusiuni financiare. Nici părinții nu scapă de furia guvernanților PDL-PNL: sunt sufocați de teme și obligații în sistemul educațional și fac mari eforturi și sacrificii pentru a le gestiona. Noi nu vrem să sacrificăm generații de copii, părinții și dascălii, doar pentru a avea alegeri cu orice preț!

În viziunea PSD școala trebuie să fie adaptată astfel încât să se asigure fiecărui tânăr, elev sau student, atingerea potențialului său maxim, precum și orientarea optimă în carieră. Programul nostru de guvernare pentru perioada 2021-2024 cuprinde 5 direcții strategice de acțiune în domeniul Educației: acces egal la educație; accentul pe elev/student;modernizarea arhitecturii curriculare/programelor școlare (armonizarea materiei în funcție de piața muncii); creșterea beneficiilor profesionale și salariale pentru profesori și consolidarea statutului profesional al acestora; dialog și participare a cadrelor didactice, elevilor, studenților și părinților la conducerea insitutițiilor de învățământ. PSD propune cinci programe, care oferă acces facil și echitabil la educație:

USR - Alegeri parlamentare 2020

1.ŞCOLI INTELIGENTE PENTRU COPII INTELIGENŢI – asigurarea resurselor materiale digitale necesare (laptopuri/tablete, conectare internet);

PMP - Alegeri parlamentare 2020

2.PLATFORMĂ EDUCAȚIONALĂ DIGITALĂ MULTIMEDIA – în colaborare cu Televiziunea Română, destinată elevilor, cadrelor didactice și familiei;

3.PROGRAMUL NAȚIONAL „ȘCOALA CU PROGRAM PRELUNGIT” – până la ora 16.00, oferind astfel elevilor posibilitatea de a servi o masă caldă şi de a participa la activități de aprofundare a noțiunilor studiate;

4.PROGRAMUL NAȚIONAL DE SPRIJIN AL ELEVILOR – BURSE: bursă de asistență socială – 1.000 de lei/lună, pentru copiii care provin din sistemul de protecție, instituționalizați; bursă socială – 550 de lei/lună; bursă de studiu: 450 de lei/lună; bursă de merit: 470 de lei/lună; bursă de performanță: 500 de lei/lună; Garantarea transportului gratuit al elevilor, pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic;

5.MODERNIZAREA DISCIPLINELOR ȘCOLARE PENTRU UN ÎNVĂȚĂMÂNT FUNCȚIONAL. Avem nevoie de siguranță: de siguranța unui loc de muncă, de educație în siguranță, de susținerea activă a familiilor cu copii!

PSD are grijă de siguranța românilor!

Delia GHEORGHIȚĂ, candidat PSD la Senat

-Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba

-Executat de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/

-CUI mandatar financiar județean 11200020

Tel. 0729.399.891
e-mail: publicitate@unirea-pres.ro