Comunicat de presă| Mircea Hava: „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Specula este un factor important în criza energetică și prețurile crescute”
Comunicat de presă| Mircea Hava: „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Specula este un factor important în criza energetică și prețurile crescute”
Ne așteaptă o iarnă grea, într-un context complicat, iar asta nu poate fi negat nici măcar de cei care cred că pământul e plat. Știm ce ne așteaptă și știm asta de ceva vreme. Am traversat aproape un an fără să facem mare lucru.
O vară a discursurilor de duminica, cu povești politice solide dar cu măsuri aproape inexistente. Am pus în rama disprețului dioxidul de carbon, trecând la nivel de erezie orice altă opinie, și l-am oferit ca motivație pentru a transforma industriile și viețile oamenilor. Cu religiozitate și pe baza unor afirmații față de care mulți au îndoieli.
Și cu bani mulți direcționați spre un Green Deal care e mumă pentru cei ce au un interes direct și ciumă pentru țările fără capacități de stocare și transport a energiei, fără altă alternativă decât varianta fosilă. Cât de credibil mai ești când într-o zi faci vânătoare de vrăjitoare și cauți să dărâmi teracote și sobe, iar în alta dai subvenție la lemnul de foc?
Desigur că dezbaterea și piața liberă sunt indispensabile în funcționarea Uniunii, însă nu putem să ne punem singuri în situația în care folosim propriile noastre principii împotriva noastră. Nu mai putem permite specula, iar asta ne-o spun oamenii din cartierele unde locuim, cu atât mai mult în acest context, doar pentru că ea face parte din jocul economic al pieței libere.
Care piață liberă a energiei face ce vrea și cum vrea, pentru că bursele din energie au cele mai puțin reglementări. Cu o pondere mică de profesioniști și reguli puține, totul sfidează consumatorii de rând, casnici, în nevoia pentru o marfă absolut vitală, de care nu te poți lipsi. Statele au decis fiecare, iar România e cu o piatră de moară la gât, cu un model de bursă în care, de la casnic la industrial, te supui jocurilor și abuzurilor. O situație cu o singură miză: ce facem mâine?
Nu putem avea o dublă măsură în cadrul Uniunii, în care unele state cer solidaritate pe un segment al pieței energetice, în timp ce încearcă să obțină avantaje în alt segment, în care situația le este favorabilă. Suntem cu toții în aceeași barcă a Uniunii Europene și trebuie să împărțim, în mod echitabil, atât bunele cât și relele. Nu trebuie să ne ascundem după deget.
Trebuie să privim problema în față și să îi spunem pe nume: specula din domeniul energiei este unul din factorii care, cumulat cu situația geopolitică, face ca prețurile să fie la un nivel extrem de ridicat, peste limitele suportabile pentru companii și populație.
Știm foarte bine și acceptăm că rolul unei companii este de a face profit, însă în același timp știm că este rolul instituțiilor publice să vină cu măsuri care să elimine derapajele.
Consider, la fel ca și colegii din PPE, că este misiunea Uniunii, și a statelor membre, să ia măsuri care să limiteze și să combată specula din piața energetică. Piața liberă nu trebuie să ajungă în punctul în care raporturile economice se prezintă sub forma unui „mumă pentru unii, ciumă pentru alții”, în care pentru ca un agent economic să câștige, celălalt trebuie să piardă.
Profiturile din piața energetică nu trebuie să fie un „zid al plângerii” din industrie, agricultură ori viețile cetățenilor. Jocul economic presupune ca toți actorii să câștige, iar aici e rolul instituțiilor publice să intervină, să se asigure că nu se joacă fără arbitru.
PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a solicitat în repetate rânduri, așa cum a declarat și liderul formațiunii, Manfred Weber, măsuri urgente care să fie utile tuturor statelor membre, întregii economii din UE, fiecărei companii, mare sau mică, și mai ales cetățenilor.
Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru PPE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba Agenția Pentru Protecţia Mediului Alba a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul sedinţei CAT din data de 12.11.2024, ca proiectul „Extindere rețea de canalizare în Comuna Valea Lungă, sat Valea Lunga și sat Lunca”, nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918