COMUNICAT DE PRESĂ| Mihail David, USR PLUS: „Puterea, cel mai puternic drog descoperit vreodată”
COMUNICAT DE PRESĂ| Mihail David, USR PLUS: „Puterea, cel mai puternic drog descoperit vreodată”
Marea întrebare, care a tulburat omenirea în toate epocile și a abătut asupra lor cele mai multe dintre nenorocirile ce au ruinat orașe, au depopulat țări și au stricat pacea lumii a fost nu dacă să existe putere în lume, nici de unde vine ea , ci cine s-o dețină. – Locke
Puterea și exercitarea acesteia a fost de la începuturile omenirii fundamentul organizării noastre. Aceasta nu trebuie înțeleasă exclusiv din perspectivă executiv-politică, aceasta este și a fost mereu prezentă în toate aspectele vieții noastre, de la modul de impunere a părinților în fața copiilor, la puterea de procurare a celor necesare supraviețuirii, fie prin forță brută, frumusețe sau inteligență. Toate nevoile primare sau secundare ale omenirii se obțin și s-au obținut prin exercitarea puterii de către fiecare dintre noi.
Primele triburi și organizări umane au dat putere unor conducători fie prin forța acestora exercitată asupra restului membrilor, fie prin capacitatea de convingere, fie prin crearea de dependențe de natură spirituală.
Semiluna fertilă, zona Iran-Irak, Siria-Palestina-Turcia-Egipt a creat premisele dezvoltării urbane și a exercitării puterii la un nivel nemaiîntâlnit acum ca. 10000 ani care au dus la crearea regatelor și imperiilor antice.
Legitimarea și păstrarea puterii s-a făcut tot timpul prin asumarea spiritualității oamenilor, astfel încât puterea era exprimarea voinței divine din toate timpurile.
China a dezvoltat și păstrat acest sistem de putere timp de aproape 4000 de ani până la începutul sec 20.
În Europa, patriarhii și papii a legitimat puterea absolută a împăraților, regilor, principilor ca reprezentanți ai divinității pe pământ până când societățile au respins fie prin revoluții sau de frica revoluțiilor unii conducători au făcut refome pentru a împărți puterea cu aceștia.
Evoluția aceasta a durat sute de ani precum arată cronologia execuțiilor lui Carol I Stuart, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae al II-lea, acești monarhi care la finalul epocilor lor au luat cu ei și orânduirea socială și au dus la reașezarea puterii.
Consimțământul oamenilor uniți în societate reprezintă baza puterii. – Diderot
Secolul luminilor și apariția ideilor iluministe a fost un șoc pentru orânduirea vremii în secolul al XVIII-lea pentru că perspectiva rotației liderilor și împărțirea puterilor în stat amenința tradiția de secole întrucât rolul fundamental în științele sociale este puterea la fel cum energia este conceptul fundamental în fizică.
În Babilon apare încă din antichitate prin codul lui Hammurapi apare pentru prima exercitarea puterii în interesul altora al cetățenilor și nu rămâne doar un mijloc exclusiv pentru binele unui grup restrâns. Grecia antică ne-a dat conceptul de democrație, iar Roma cel de republică.
Această împărțire a puterii și drepturile care decurg sunt pentru noi subînțelese dar nici un drept odată câștigat nu este pentru totdeauna iar istoria ne-a arătat că forțele reacționare sunt în orice societate prezente.
Nici o altă țară nu a împărțit puterea precum Elveția, care organizează referendumuri pentru toate problemele importante, iar două exemple sunt elocvente
-au votat împotriva venitului minim de 2000 de franci pentru fiecare cetățean acum câțiva ani
-au votat luna aceasta pentru introducerea certificatului verde
Pentru ca puterea să rămână un vehicul trebuie utilizat de majoritate pentru binele tuturor și ține cont de toate aspectele, dar pentru a reuși să ajungem în acest punct, trebuie să muncim cu toții, iar educația și mai ales educația civică este singura soluție.
Puterea, chiar dacă aduce după sine beneficii care nu se pot exprima în bani sau bunuri, trebuie să fie un vehicul nu un scop în sine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun