Comunicat de presă| Mihail David, membru BPL PNL Alba Iulia: De ce am ales echipa PNL
În toamna anului 2022 am decis sa continui implicarea mea în viața publică, pentru că îmi doresc sincer ca experiența pe care am acumulat-o în ultimii ani, atât ca demnitar al guvernului, cât și în voluntariat, să o pot folosi în continuare pentru comunitate.
Am ales echipa Partidului Național Liberal Alba pentru seriozitatea și performanța pe care au demonstrat-o în dezvoltarea județului nostru. Împreună, sunt sigur de faptul că putem construi în continuare și realiza proiecte pentru județ și pentru România.
Fiecare dintre noi avem nevoi, probleme sau așteptări de la clasa politică, dar soluția nu a fost niciodată într-o democrație să stăm pe margine, să ii lăsăm pe alții sa facă, ci trebuie să ne implicăm, cel puțin prin prezență la vot, pentru că acest drept pe care îl avem începând cu anul 1990 este de multe ori subestimat.
Da, știu, este mult mai ușor să stăm în tribune să ne uitam la alții cum aleargă pe teren și să ne dam cu părerea despre performanța lor. Odată ajuns pe teren trebuie să arăți că ai ajuns acolo pentru că ești bun în ceea ce faci, că poți inspira încredere celor din jur, că ai legitimitate în ceea ce vrei să faci pe baza experienței acumulate, ca poți gestiona o poziție de putere în interesul celor care te aleg și nu pentru propriul interes, iar acest lucru trebuie să ți-l dorești pentru că este o munca continuă 7 zile din 7.
PNL Alba este deschis tuturor celor care doresc să vină să construiască alături de noi, pentru că viitorul nostru trebuie sa fie aici acasă, în județul nostru, alături de cei dragi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]
Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36, Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]