Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!

Cu aproape zero rezultate pentru cetățenii din Alba, PSD-iștii din județ au apelat la o soluție de avarie. Recent, au călcat pragul unor unități de învățământ sub pretextul unei caravane al cărui șef este Victor Negrescu.

Au numit-o „Campanie de informare a elevilor despre oportunitățile europene pentru tineri și educație”, însă după cum se vede și-n poză nu au ratat ocazia de a-l prezenta copiilor pe politicianul Negrescu, „eminența cenușie” a socialiștilor albanezi.

Nu este nimic rău în a fructifica niște oportunități pentru tineri, dar e nevoie de un singur gest de decență: să lași politica la ușa clasei ori a cancelariei.

Țineți minte ce vă spun! PSD Alba nu există decât pentru interesele membrilor din conducerea filialei. Toți și-au găsit posturi călduțe, ba în Parlament, ba la Guvern, ba la Bruxelles. În rest, Dumnezeu cu mila. Singurul rămas prin zonă este Sandu Heler, groparul financiar al comunei Avram Iancu, actualmente subprefect. În rest, cu excepția depunerilor de coroane ori a altor evenimente festive, nu vezi vreun psd-ist care să facă ceva concret pentru județ.

Cam ăsta este “noul PSD” Alba. Atât de “nou”, încât îmi este dor de vremurile în care filiala județeană era condusă de avocatul Ioan Rus. Măcar atunci exista o opoziție. Nu o caricatură de organizație politică.

Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult