Politică Administrație

Comunicat de presă| Eurodeputatul PNL, Mircea Hava: Reciclarea plasticului va deveni o normă europeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Reciclarea plasticului va deveni o normă europeană. România are nevoie, cât mai rapid, de activarea sistemului de garanție pentru plastic, sticlă și aluminiu.

Una dintre cele mai recente inițiative cetățenești, adoptate de către Comisia Europeană în această lună, este „ReturnthePlastics”, un proiect ce își propune ca sistemul garanție-returnare a PET-urilor să devină o normă la nivelul întregii Uniuni.

Atât eu, cât și toți colegii mei din grupul EPP de la nivelul Parlamentului European susținem și salutăm această inițiativă.

Din statistică, vedem că majoritatea inițiativelor cetățenești europene au fost admisibile și s-au calificat pentru a fi înregistrate. E clar că „ReturnthePlastics” e un demers absolut necesar care, cu siguranță, ar fi trebuit implementat cu ani în urmă. Un cadru legal prin care cei care duc ambalajele de plastic în locuri special amenajate și primesc bani pentru acestea nu poate fi decât un lucru bun și „arma” perfectă împotriva agresiunii față de mediul înconjurător. Gândiți-vă doar la cantitățile uriașe de peturi pe care le vedem pe cursurile de apă, pe albiile râurilor, în aglomerările urbane sau în sate. În loc să polueze mediul pentru zeci de ani de acum înainte, miliarde de astfel de recipiente ar fi reciclate în condiții de siguranță iar cei care le predau ar avea și motivația financiară să facă acest lucru.

Sunt mulți cei care își amintesc că reciclarea era o practică obișnuită în România, chiar dacă la baza ei stăteau cu totul alte motive și un cu totul alt raționament. Cei care astăzi au 40 de ani, sau peste, își aduc cu siguranță aminte de campaniile de reciclare, campaniile de colectat hârtie, metal sau sticlă. Mulți dintre cei care acum câteva decenii erau copii își amintesc cu siguranță de sticlele de lapte goale, pe care le duceau înapoi la magazin pentru bani de buzunar.

În clipa de față, România are nevoie, cu celeritate, de o lege a garanției care nu înseamnă un moft, ci o gură de oxigen pentru sănătatea populației și a viitoarelor generații. Un lucru bun este că, deja, se are în vedere implementarea legislației, aceasta fiind în prezent pe circuitul de avizare. Ar trebui ca la momentul intrării în atenția guvernului, pachetul legislativ să se aprobe cu rapiditate. E singura zona în care se poate lucra rapid pentru că, logistic, până tot mecanismul se va pune în mișcare va mai dura.

La noi în țară, un rol important în educarea românilor, dincolo de marii jucători de genul producători și retaileri, îl vor avea administrațiile publice locale. Asta și pentru că viitoarea legislație din România nu se referă exclusiv la PET-uri sau sticlă, ci și la ambalaje din aluminiu. Există motive reale pentru ca toți să se implice. Un studiu detaliat, realizat de Academia de Științe Economice București, arată că prin introducerea sistemului de garanție în România se pot salva peste 260 000 de tone de CO2 anual. Un calcul simplu, pornind de la cotațiile certificatelor de CO2, înseamnă un beneficiu de 8 000 000 DE EURO. Bani ce pot fi investiți în protecția mediului!

EPP a rămâne în acord total și susține orice demers care vine în sprijinul sănătății populației și a protecției mediului înconjurător. Condițiile climatice actuale, și nu numai, ne obligă să fim vigilenți și reactivi și să transformăm orice inițiativă care ne poate proteja într-o lege pe care suntem datori să o respectăm. Casei noastre, Europa, îi datorăm grijă maximă fiindcă, în condițiile în care nu procedăm corect, totul se întoarce împotriva fiecăruia dintre noi.

Mircea Hava

Eurodeputat PNL

Membru al PPE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult