Politică Administrație

Comunicat de presă| DEZVOLTĂM ȚARA MOȚILOR (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

Țara Moților este liberală! Moții au ales la alegerile locale în toate orașele și în aproape toate comunele din Apuseni primari liberali!

După alegerile locale din acest an, Abrud, Câmpeni, Baia de Arieş, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Mogoş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara ,Sohodol și Vadu Moţilor au primari liberali.

Fiecare alegător bine informat și responsabil pricepe că primarii liberali au nevoie de sprijin și fonduri bugetare și europene. Avem nevoie în Țara Moților de multe și mari investiții, pe de-o parte în infrastructură (modernizarea integrală a drumurilor naționale, județene și comunale, modernizarea și dotarea școlilor, spitalelor și a celorlalte instituții publice) și pe de altă parte pentru susținerea tuturor activităților economice care generează locuri de muncă și bunăstare (intreprinderile mici și mijlocii, ferme, gospodării individuale, pensiuni turistice). Începând de anul viitor vor exista mari resurse financiare de la Uniunea Europeană dar, pentru ca Țara Moților să beneficieze de ele, este necesar ca PNL să câștige și alegerile generale din 6 Decembrie, astfel încât să existe susținere politică puternică și la Guvern și în Parlament.

În ceea ce mă privește, ca moț deputat, voi continua să fac demersurile necesare în Parlament pentru adoptarea de legi benefice țării, voi continua să aduc miniștri și alți demnitari în Apuseni pentru a rezolva la fața locului problemele comunităților și voi continua să fac o foarte bună legătură între primarii din Țara Moților și Guvernul României. Așa cum am mai spus, prioritatea mea numărul unu este reabilitarea Drumurilor Naționale din Țara Moților, atât în calitate de deputat cât și în aceea de consilier onorific pentru drumurile din Apuseni al colegului meu deputat PNL Lucian Bode, Ministrul Transporturilor.

Corneliu Olar, deputat pentru Alba și Țara Moților

Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC SC Unirea Pres SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult