Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Sprijinul financiar pentru transportul elevilor e o compensație și o soluție temporară, nu rezolvarea problemei

Ioana Oprean

Publicat

în

Sprijinul financiar pentru transportul elevilor e o compensație și o soluție temporară, nu rezolvarea problemei

Sprijinul financiar care va fi acordat de către Consiliul Județean Alba pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate, decât cea de domiciliu, și nu beneficiază de existența serviciilor de transport, poate fi doar o soluție de moment și o compensație a incapacității instituției de a asigura un transport județean de persoane eficient și performant, adaptat inclusiv nevoilor școlarilor.

Consilierii județeni ai PSD Alba vor vota, în ședința de joi, proiectul privind aprobarea valorii unitare lei/kilometru, acordată elevilor din judeţul Alba care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu şi nu beneficiază de existenţa serviciilor de transport public. Proiectul prevede acordarea, în anul școlar 2025-2026, a 0,65 lei/kilometru fiecărui elev care este școlarizat în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public.

Deși ajută la reducerea cheltuielilor pentru familiile care trebuie să-și ducă copiii la școală, nu abordează și nu rezolvă cauzele fundamentale ale problemei. Familiile cu copii de vârstă școlară au nevoie de un program de transport public eficient și performant, adaptat programului școlar, a orelor de începere și terminare a cursurilor, nu de o sumă de bani cu care familiile aflate în astfel de situații trebuie să se descurce.

Soluția este investiția în infrastructura de transport și asigurarea de noi rute de transport, în conformitate cu necesitățile oamenilor. Însă domnul Ion Dumitrel și conducerea PNL a Consiliului Județean Alba nu au făcut altceva decât să șubrezească tot mai tare transportul public de persoane. Avem tot mai puține rute de transport și tot mai puține autobuze care circulă dintr-o localitate în alta. Licitația privind atribuirea traseelor a fost un fiasco total, din cauza unui management lipsit de performanță, iar mai multe rute au rămas neatribuite.

Dacă nu s-ar fi ținut cont doar de numărul de voturi posibil câștigate și alți algoritmi politici în stabilirea programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, elevii ar fi avut la dispoziție un autobuz care să-i ducă și aducă de la școală, în condiții de siguranță.

Anii trecuți, alături de colegi din PSD, în semn de protest față de situația creată de PNL în Alba privind transportul, am refuzat să participăm la orice deschidere festivă a anului școlar și am ales să asigurăm, prin resurse proprii, transportul unor elevi aflați în astfel de situații. Este datoria conducerii Consiliului Județean Alba să asigure un acces egal și echitabil la educație pentru toți elevii, iar sprijinul financiar este un ”medicament” care îndepărtează, pentru moment, durerea, dar nu tratează ”boala”.

În altă ordine de idei, nici situația privind transportul școlar intern, în localități, nu este mai favorabilă. Așa cum a apărut în spațiul public, domnul Ion Dumitrel și liberalii de la Consiliul Județean Alba au achiziționat, din bani europeni, în urma unei licitații dubioase, câștigate tot de liberali, microbuze școlare electrice la prețuri aproape triple față de estimări. Dacă domnul Ion Dumitrel și PNL-iștii din conducerea CJ Alba nu ar fi plătit peste un sfert de milion de euro pentru un microbuz școlar electric, și l-ar fi achiziționat cu sub 100.000 de euro, la valoarea lui reală, conform estimărilor din ghidurile Comisiei Europene, numărul mijloacelor de transport noi pentru elevi ar fi fost de aproape trei ori mai mare.

Astfel, în loc de peste 20 de microbuze electrice noi, unitățile administrativ-teritoriale din Alba ar fi avut 60 de astfel de mijloace de transport.

Consilier județean Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult